Data publicării:

Pfizer vinde bonduri de 1 miliard de dolari (Bloomberg)

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pfizer vinde bonduri de 1 miliard de dolari (Bloomberg)
Pfizer vinde bonduri de 1 miliard de dolari (Bloomberg)

Producătorul american de medicamente Pfizer Inc va vinde bonduri de un miliard de dolari pentru a finanţa producţia de vaccin Covid-19, dezvoltat împreună cu grupul german BioNTech SE, pe fondul intensificării campaniei de vaccinare pe plan global, transmite Bloomberg.

Câştigurile obţinute în urma vânzării vor fi alocate pentru cheltuieli de cercetare şi dezvoltare, precum şi pentru producerea şi distribuirea vaccinurilor Covid-19. 

Compania cu sediul în New York se aşteaptă la vânzări de 33,6 miliarde dolari de pe urma vaccinului în 2021, ceea ce ar face ca acesta să fie unul dintre medicamentele cel mai bine vândute vreodată.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Bloomberg că Pfizer Inc va accesa piaţa din SUA pentru a vinde bonduri de un miliard de dolari, cu scadenţa în 2031, pentru a finanţa producţia de vaccin.

Vânzarea este realizată de Citigroup Inc., Goldman Sachs Group Inc., JPMorgan Chase & Co. şi Morgan Stanley, susţin sursele, notează Agerpres.

PSD cere Guvernului să spună cât a cheltuit pe vaccinurile anti-COVID-19

Partidul Social Democrat solicită Guvernului să prezinte cetățenilor care sunt sumele cheltuite pentru achiziția dozelor de vaccin anti-COVID-19. 

"Afirmația ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă, că astfel de informații ar fi „confidențiale” este inacceptabilă, având în vedere că este vorba de bani publici, colectați din taxele și impozitele plătite de cetățeni și că destinația acestor fonduri este de interes public.

Drept urmare, PSD solicită Guvernului să prezinte contribuabililor români, în cel mai scurt timp, următoarele informații:

1) Câte doze din fiecare tip de vaccin anti-COVID-19 au fost contractate de Guvern și la ce preț total?

2) Câte doze din fiecare tip de vaccin au fost deja achiziționate până în prezent de Guvern și cât au costat în total?

3) Câte dintre dozele din fiecare tip de vaccin au fost administrate efectiv în România și câte au fost irosite ca urmare a utilizării necorespunzătoare sau a expirării termenului de garanție?

4) Câte doze din fiecare tip de vaccin au fost revândute către alte state și care a fost prețul total obținut?

5)Câte doze din fiecare tip de vaccin au fost donate altor state?

În cazul în care Guvernul va refuza să răspundă, în mod transparent, la întrebările de mai sus, PSD va folosi toate căile parlamentare și juridice pentru a aduce adevărul în fața cetățenilor", transmite PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel