Data actualizării:
Data publicării:

PFA și firmele de apartament, reguli noi pentru stabilirea taxelor locale

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Potrivit noului Cod fiscal, firmele și persoanele fizice autorizate cu sedii acasă vor trebui să depună declarații la taxe locale, până pe 31 martie, însoțite de documente din care să reiasă destinația clădiri.

În funcție de acestea și de înregistrarea utilităților, impozitele vor fi ca pentru locuințe – majorate cu până la 30% - sau nerezidențiale – cel puțin duble față de cele actuale.

Având în vedere că noul Cod fiscal, care va intra în vigoare de anul viitor, schimbă sistemul de taxare a clădirilor în funcție de destinație, în loc de proprietar – persoană fizică sau juridică -, clădirile în care au sedii firmele și Persoanele Fizice Autorizate (PFA) se încadrează, în principiu, la destinație mixtă. Prin urmare, ar trebui să plătească un impozit însumat pentru suprafața din casă folosită ca locuință și pentru cea rezervată activității scrie profit.ro.

Totuși, Codul fiscal precizează că acolo unde suprafețele – de locuit și comercială - nu pot fi evidențiate distinct, impozitul se stabilește ca pentru clădiri rezidențiale, dacă nu se desfășoară nicio activitate economică. Impozitul se calculează, însă, ca pentru clădiri nerezidențiale dacă se desfășoară activitate și sunt înregistrate cheltuielile cu utilitățile.

[citeste si]

Taxele pentru locuințe cresc cu până la 30%. La firmele de apartament, depind de cine plătește utilitățile

Diferența de impozitare este semnificativă. Cotele pentru locuințe sunt între 0,08% și 0,2%, iar pentru spații comerciale între 0,2% și 1,3%, în funcție de opțiunea consiliului local. În 2016, și taxele pentru locuințe vor crește cu până la 30%, chiar dacă primăriile păstrează cota actuală, așa cum se întâmplă, de exemplu, în București, pentru că au fost majorate, prin Cod, valoarea impozabilă pe metru pătrat și alte variabile care o influențează.

Ce documente prevăd normele?

Proiectul de norme ale Codului fiscal, publicat de Ministerul de Finanțe, arată că persoanele fizice care au înregistrat un sediu social, cele care desfășoară activități independente și care au declarat sediul la adresa de domiciliu, inclusiv cele care nu își deduc cheltuielile cu utilitățile înregistrate în desfășurarea activității economice trebuie să depună declarații până la 31 martie, la autoritățile de taxe locale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel