Data publicării:

Petroplus, cel mai mare rafinor independent, ia măsuri de criză

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
erf-petroplus
erf-petroplus

Petroplus Holdings, cel mai mare furnizor independent de produse petroliere din Europa, a decis să  închidă în această lună trei rafinării din Franţa, Elveţia şi Belgia, pe fondul prelungirii crizei din industria de rafinare.

Decizia a fost luată la sfârșitul anului trecut, după ce băncile au hotărât să înghețe creditele către companie, ceea ce adus la blocarea plăților Petroplus către furnizori.

Decizia elveţienilor de la Petroplus a venit în contextul în care, în ultimii doi ani din cauza scăderii puterii de cumpărare și a consumului de carburanți, coroborat cu majorarea cotațiilor petroliere, compania nu a  mai beneficiat de încrederea băncilor care i-au blocat liniile de credit pentru o sumă de un miliard de dolari.

Măsura a fost anunţată la finele anului trecut, unităţile din Franţa, Belgia şi Elveţia urmând a fi închise luna aceasta.

Potrivit datelor citate de Bloomberg arată că în Franţa vor mai funcţiona numai opt rafinării comparativ cu cele 24 care funcţionau în 1977.

Cele trei rafinării au o capacitate totală de circa 16 milioane de tone pe an, iar decizia anunțată de Petroplus de închidere a celor trei rafinării se preconizează a fi doar o măsură temporară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel