Petromservice SA a pierdut procesul intentat CJ Suceava
Curtea de Apel Suceava, a dat câştig de cauză Consiliului Judeţean Suceava în procesul intentat de Petromservice SA. Firma a cerut CJ Suceava decontarea unor lucrări în valoare de cinci milioane de lei pentru construcţia unor conducte de transport a gazelor naturale executate în cadrul proiectului judeţean de utilităţi, informează Evenimentul.
Autor: Adi Stroescu
Directorul executiv al CJ Suceava, Petru Tanasă, a declarat că Petromservice SA a cerut prin instanţă plata a cinci milioane de lei reprezentând plăţi restante la lucrările executate de firmă în cadrul proiectului „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”. El a menţionat că firmei i s-au decontat 11,5 milioane de euro pentru lucrările executate, iar facturi în valoare de aproximativ cinci milioane de lei au fost refuzate la plată în 2008.
Firma a cerut în primă fază 5,238 de milioane de lei, iar în februarie 2011 a introdus acţiune în instanţă pentru recuperarea a 5.000.516 lei, reprezentând plăţi restante. Pentru facturile respective a intervenit, în luna ianuarie, prescripţia dreptului material al acţiunii, iar Curtea de Apel Suceava a respins acţiunea Petrom Service SA, decizia fiind definitivă şi irevocabilă.
Pentru execuţia a 380 de kilometri de reţea de transport a gazelor naturale din cadrul proiectului „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”, licitaţia de execuţie a fost câştigată de consorţiul format din Petroservice Bucureşti şi Stroytransgaz Moscova, firmă care are printre acţionari operatorul rus Gazprom, oferta prezentată fiind de 18 milioane de euro.
Pentru realizarea investiţiilor în cadrul acestui proiect, Consiliul Judeţean Suceava a obţinut în anul 2004 un credit cu garanţii guvernamentale în valoare de 86,3 milioane de euro, finanţatorul fiind Deutsche Bank A.G. Londra care, în octombrie 2011, a transferat şi cesionat contractul de împrumut către Erste Group Bank AG Viena, care a devenit astfel noul creditor. Din cele 86,3 milioane de euro împrumutate, autorităţile sucevene au rambursat trei rate de capital în sumă totală de 6,3 milioane de euro şi a achitat dobânzi în sumă totală de 39,9 milioane de euro, iar din credit urmează să mai fie achitate rate în sumă de 79,9 milioane de euro cu dobânzile aferente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News