Data publicării:

Petrescu (MCSI): Nu excludem pe nimeni din competiţia pentru 5G; importantă este integritatea datelor

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Economie
WhatsApp

România nu exclude niciun furnizor de tehnologie 5G, chiar dacă Huawei deţine o cotă importantă pe această piaţă, ci solicită tuturor competitorilor integritate maximă a datelor, a declarat, joi, Alexandru Petrescu, ministrul interimar al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), în cadrul Bucharest Forum, eveniment organizat de Institutul Aspem şi Biroul din Bucureşti al German Marshall Fund of the US.

"Preocuparea pentru cyber-security este un "must". Cred că fiecare Guvern trebuie să pună accent pe dezvoltarea tehnologiei. Şi discuţia nu trebuie să fie despre dacă va beneficia tehnologia din China sau cea din SUA, nu este despre asta. Americanii au o expresie: "Du-te acolo unde este mingea", a spus oficialul guvernamental.

Potrivit acestuia, un Guvern, o naţiune, trebuie să-şi pună în permanenţă întrebările: "Cât de sigur este ecosistemul tău digital? Poţi să fii sigur de integritatea datelor"?

"Pentru a avea un da, trebuie să punem o fundaţie, să finalizăm ecosistemul, să fim siguri că putem spune da, putem asigura totala integritate şi aceasta a fost preocuparea mea în mandatul meu şi a colegilor mei. Am fost preocupaţi de securitatea cibernetică şi acum, fiind aproape de tehnologia 5G, de securitatea 5G", a continuat Petrescu.

El a amintit că în mandatul său a semnat memorandumuri pe această temă cu Israel, Polonia şi cu Statele Unite.

"România doreşte să semneze astfel de parteneriate şi cu alte ţări. Este vorba despre cum asamblăm ecosistemul digital de astăzi, pentru siguranţa viitorului", a mai spus ministrul interimar.

El a fost întrebat de moderatorul panelului, Samuel Burke, expert în tehnologie în cadrul televiziunii CNN, dacă are aceste intenţii pe fondul îngrijorărilor cu privire la cine deţine supremaţia pe piaţa tehnologiei 5G.

"Aceasta deoarece, acum, tehnologia 5G este în curtea Chinei, este deţinută de China, care are majoritatea cotei de piaţă", a arătat Burke.

Petrescu a răspuns: "Nu aş spune acest lucru. China este unul dintre furnizorii importanţi de tehnologie 5G, dar nu este singurul. Nu o să intru într-o dezbatere pe tema cine este mai pregătit să ofere soluţii 5G, evaluăm asta".

"Nu există nicio dezbatere pe această temă. Huawei are vasta majoritate a cotei de piaţă", a continuat moderatorul.

"Nu pot să vă spun mai mult din poziţia mea guvernamentală, dar pot să vă spun că sunt mai multe ţări, mai mulţi furnizori din aria tehnologiei, gata să ne ofere soluţii, dar competiţia este bună pentru toată lumea. Competiţia nu are nicio legătură cu vreo ţară sau cu vreun furnizor, ci importantă este integritatea datelor. E ceva ce nu trebuie să compromitem", a susţinut Petrescu.

Burke l-a întrebat dacă România se va pregăti indiferent cine va fi furnizorul ales. "Absolut", a confirmat Petrescu.

"Nu căutăm să scoatem nicio ţară şi niciun furnizor din competiţie. Ne vom uita la oricine se supune unor principii care ne pot ajuta să construim un ecosistem în care se pune accent pe integritatea datelor", a conchis ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel