Petrecere organizată în pub, „SPARTĂ“ de oamenii legii. Au fost aplicate amenzi
Oamenii legi au aplicat mai multe amenzi unor cetățeni care participau la o petrecere într-un club din Constanța.
În cursul zilei de sâmbătă, polițiști din cadrul Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane participă la o petrecere organizată în cadrul unui restaurant din municipiul Constanța.
Având în vedere normele legale în vigoare privind starea de alertă, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020, iar organizatorul evenimentului privat, fiind vorba despre un bărbat, de 48 de ani, a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform Legii 61/1991 R.
Precizăm că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea răspândirii efectelor pandemiei de Covid-19, au transmis oamenii legii, informează Focus Press.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News