Data publicării:

Petre Daea, întrebări retorice pentru conducerea MADR: Cine pierde? Cine câştigă?

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Petre Daea
Petre Daea

Petre Daea, ministrul Agriculturii în Cabinetul Dăncilă, a lansat o serie de întrebări retorice pentru actuala conducere a MADR, după ce în spaţiul public au apărut informaţii cu privire la o anchetă a DNA în legătură cu casa de comerţ Unirea. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Întrebări pentru cei din conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale

1. Ce îi deranjează?

2. Ce nu îi deranjează?

3. Cine câștigă ?

4. Cine pierde?", a scris Petre Daea pe Facebook. 

1. Ce îi deranjează?

"- îi deranjează conducerea AFIR, agenție etalon a României, responsabilă cu aducerea in țară a peste 8 miliarde euro; așa s-a explicat delegarea directorului general Adrian Chesnoiu la Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale din Buzău;

- îi deranjează conducerea Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale din Buzău; așa se explică înlocuirea directorului Ion Vânătoru cu domnul Chesnoiu. S-a revenit asupra deciziei datorită protestelor de stradă;

- îi deranjează Casa de Comerț Unirea; așa se explică declarația ministrului Oros din data de 16 noiembrie 2019, in Ziarul Financiar, privind "seriozitatea acestui proiect" cu care nu a fost de acord inca de pe vremea cand era vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură. Verificările Corpului de Control au blocat activitatea acestei societăți timp de 3 luni. A nu se înțelege că dacă sunt deficiențe, acestea nu trebuie eliminate, indiferent cu ce costuri.

- îi deranjează experiența profesională a unor valoroși specialiști din MADR. A se vedea schimbarea încă din prima zi de mandat a directorului general al Direcției de Politici Agricole, Elena Tatomir, iar secretarul de stat Emil Dumitru stie de ce;

- îi deranjează climatul de muncă instituit și spiritul de solidaritate a funcționarilor; a se vedea instalarea încă din prima zi a cutiei pentru sesizări si reclamații (!?);

- îi deranjează memoria instituțională- agricultura nu a început si nu se va încheia cu noi, iar vremelnicia funcției ne obligă la respectul pe care trebuie să îl purtăm tuturor acelora care au fost înaintea noastră. Cu sau fără voia noastră vor rămâne in memoria instituției si, fiecare dintre noi, avem obligația să o păstrăm.
A încurcat bustul lui Angelo Miculescu, cel mai longeviv ministru al agriculturii din toate timpurile, iar rezultatele perioadei se regăsesc în anuarele statistice;

- îi deranjează harta României cu produsele tradiționale agroalimentare, care a fost eliminată din cadrul expoziției de la etajul 1 al instituției.

Într-un cuvânt, îi deranjează realizările trecutului care au fost făcute în folosul fermierilor și al țării.
Păstrați măcar ceea ce ați găsit. M-aș bucura dacă s-ar întâmpla!", a scris ministrul. 

2. Ce nu ii deranjează?

"- nu îi deranjează faptul că fermierii nu beneficiază încă de HG - urile privind programele de tomate, usturoi, lână, s.a., iar solariile așteaptă răsadurile pentru a fi plantate;

- nu îi deranjează că nu au prevăzut bani în buget pentru dezvoltarea sistemului antigrindină și de stimulare a precipitațiilor ; a se vedea ce este în câmp;

- nu îi deranjează faptul că primele focare de gripă aviară au apărut in cadrul societăților comerciale și nu in gospodăriile populației; greu de explicat in fața Comisiei Europene acest fapt. Ministrul Agriculturii pune in sarcina ANSVSA ului întreaga răspundere și mă întreb ce rost a avut depunerea moțiunii simple în Camera Deputaților în anul 2018, împotriva ministrului agriculturii, printre acuzatori aflându-se ministrul Oros- vicepreședinte al Colegiului Medicilor Veterinari;

- nu îi deranjează declarația președintelui patronatului laptelui, care a afirmat că există fermieri și unități de preluare care au introdus căcăreze de oaie in lapte, afectând astfel micul producător, descurajând consumul de lapte indigen, producând dezordine pe piață.

Nu a existat nicio reacție în acest sens.", a mai scris Daea. 

Ministrul Daea a arătat şi cine câştigă, dar şi cine pierde. 

"3. Cine câștigă? Nimeni!

4. Cine pierde?

Toți, dar in primul rând fermierii!

Am folosit această postare în speranța dialogului direct și pentru informarea corectă a opiniei publice, în respect față de toți și de fiecare în parte.

Așa după cum bine se știe, telefonul meu a fost si este deschis non-stop si răspund indiferent de situație și de apelant.

Vă salut dragi fermieri și vă spun, din experiență, că NATURA NU RĂMÂNE DATOARE. Va ploua!

Sa fim încrezători!", a conchis Petre Daea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel