Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a vizitat, miercuri seara, unul din puţinele darace din ţară, din comuna Sadu, unde, înainte de 1990, se putea pieptăna o tonă de lână pentru a se obţine fire, a precizat, pentru Agerpres, primarul localităţii, Valentin Ivan.
'Ministrul Daea a fost aseară într-o vizită surprinzătoare. Este important că acest atelier poate să devină o formă de prelucrare a lânii, care să valorifice cu adevărat lâna de pe piaţă. Daracul de la Sadu, când lucra la capacitate maximă, când lucra sub jurisdicţia Cooperativei Meşteşugăreşti Sibiu, înainte de 1990, prelucra până la o mie de kilograme. Noi, aseară, am pecetluit care sunt condiţiile ca ei să se autorizeze, ca să funcţioneze, după care la nivel de minister e croianat planul strategic vizavi de circuitul lânii şi cu siguranţă sperăm să-i dăm drumul. Pe mine, m-a surprins plăcut vizita, pentru că ştiţi cum e, promisiunile sunt promisiuni, după care se uită, dar când vezi că omul vine seara la ora 8,00 ca să vadă, că mai trebuie să definitivăm etapele, asta chiar te motivează.
Chiar vrea să facă ceva
Deci, aici, chiar vrea să facă ceva. E important pentru noi, pentru că crescătorii de oi din Sibiu au un potenţial şi o cantitate de lână mare pe piaţă, care poate să fie valorificată', a spus primarul Valentin Ivan.
[citeste si]
Crescătorii din judeţul Sibiu, după ce îşi tundeau oile, duceau lâna la spălătoria din Tilişca şi apoi la daracul din Sadu, unde se obţinea firul de lână. Daracul este o maşină de pieptănat şi curăţa lâna, cânepa sau inul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme