Petre Daea face apel către fermieri. Cum pot fi ajutați
Ministrul Agriculturii face un apel către fermierii din întreaga țară care au probleme cu producția și valorificarea mărfii pentru a se înscrie în cooperative. Petre Daea a vorbit în direct la România TV despre modul în care fermierii pot solicita sprijin.
”Sunt preocupat extrem de problemele pe care le au fermierii, cum este și cazul acum pentru tomate, pentru legume. Am spus și o repet și fac un apel către fermieri să aibă încredere în cuvântul ministrului că nu putem merge în continuare fără să ne organizăm. Ar trebui să ne organizăm în cooperative așa cum am făcut la Dolj. De altfel, acum avem sute de cooperative în țară, cooperative care la ora actuală livrează în lanțurile de magazine, fără a pierde din producție”, a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii, în direct la România TV.
De altfel, ministrul a mai precizat în cadrul emisiunii TV că fermierii pot solicita oricând sprijin pentru a putea intra cooperative care îi pot ajuta să își valorifice mărfurile. Cei care vor solicita ajutor vor fi puși în legătură cu reprezentanții cooperativelor pentru a putea începe colaborarea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News