Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Petre Daea, anunțuri fabuloase pentru oieri: Proiecte de amploare

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Alege oaia - Petre Daea
Alege oaia - Petre Daea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a aflat astăzi la Iaşi pentru a inaugura noul laborator de verificare a calităţii lânii. Este al treilea centru din țară, după judeţele Vâlcea şi Cluj.

Alegeri prezidentiale 2024

Petre Daea a precizat că testele vor fi gratuite, iar analizele vor fi făcute cu aparatura recondiţionată.  

”Cu bani de la Ministerul Agriculturii sunt trei astfel de centre - la Iaşi, Vâlcea şi Cluj. (...) Nu am investit prea mult. Această aparatură a fost în sistem, dar a fost abandonată, iar acum încercăm să o punem în mişcare. Noi nădăjduim ca din începutul acesta să învăţăm şi să ne organizăm, iar apoi să mergem mai departe multiplicând, pe de-o parte punctele acestea de preluare, şi dotând centrele de preluare cu aparatură necesară în aşa fel încât să ştim ce cantitate, ce calitate are lâna respectivă şi cum o vom valorifica”, a declarat ministrul Agriculturii. 

Petre Daea a subliniat că ”Lâna are folosinţe multiple, spre exemplu ca material termoizolant. De ce să nu începem şi industria lânii să o pornim în ţara aceasta? De ce să nu valorificăm? De ce să nu folosim acest mare produs în industria aceasta care a fost în România?”.

Opt centre regionale de preluare și prelucrare a lânii

Petre Daea a afirmat că în ţară vor fi construite centre regionale de preluare şi prelucrare a lânii. El a dat ca exemplu şi unele iniţiative în care s-au accesat bani europeni.

”Avem programul pe care l-am introdus în proiecţia bugetului pe 2018 în aşa fel încât (...) în primă fază vor fi opt centre regionale, urmând ca apoi să le multiplicăm în funcţie de nevoi, de capacitatea de organizare din zonele respective în aşa fel încât nicio cantitate să nu fie irosită. Lâna trebuie să fie luată, valorificată şi să câştige atât producătorul, cât şi cel care valorifică. Am fost cu câtva timp în urmă la Sângeorz, în Bistriţa Năsăud, la un întreprinzător extraordinar de valoros care prin forţe proprii a făcut un centru de colectare a lânii. O să facem şi altele în continuare. Sunt şi în zona Novacilor, la Vâlcea, de asemenea, sunt întreprinzători care cu fonduri europene s-au apucat de făcut astfel de centre”, a declarat ministrul Petre Daea.

[citeste si]

El a menţionat că astfel de demersuri sunt necesare pentru a determina fermierii să nu arunce lâna. ”Preţul pe care îl obţinem prin valorificarea lânii şi preţul pe care îl acordăm de la bugetul de stat va fi un stimulent pentru a nu arunca lâna, pentru a valorifica. Ştiţi foarte bine, e o calitate impresionantă la nivelul ţării sunt aproximativ 36.000 de tone, iar în acest program s-au înscris 32.000 de beneficiari. Acesta e un început foarte bun. Am discutat şi discut cu producătorii din domeniu, am discutat cu cei care s-au apucat să facă centre de preluare, de colectare, pentru a putea apoi să trecem la faza a doua, a treia şi a patra de prelucrare a lânii, de valorificare superioară. Până acum, până la această fază de preluare şi acordare a acelui leu pe kilogram, din această sumă pe care o dăm pe kilogramul de lână reuşim doar să acoperim costurile pentru tuns” a declarat ministrul Petre Daea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel