Petiția privind drepturile lucrătorilor români în UE, răspuns oficial. Negrescu: Suntem pe drumul cel bun!
Europarlamentarul Victor Negrescu vine cu noi informaţii despre petiția privind drepturile lucrătorilor români în UE pe care a iniţiat-o.
"Când am inițiat petiția privind drepturile lucrătorilor români în Uniunea Europeană mi s-a transmis insistent să renunț la demers. Iată că, prin acțiunea noastră, semnată de circa 50.000 de persoane și ca urmare a audierii publice din cadrul Comisiei pentru Petiții, Parlamentul European a decis să aprobe petiția noastră și să continue demersurile până la finalizarea plângerii.
Etapa următoare consistă în a solicita Comisiei Europene informații suplimentare și autorităților naționale să prezinte date menite să clarifice spețele subliniate. Menționez că în petiția depusă la Parlamentul European am pus la dispoziția legislativului european exemple de cazuri și informații concrete referitoare la încălcările legislației și normelor europene și naționale privind drepturile sociale și medicale", anunţă europarlamentarul PSD.
Negrescu: Guvernul PNL a semnat acorduri bilaterale dincolo de normele sanitare și sociale
"Se atrage atenția în mod special asupra faptului că executivul României de la acea vreme, condus de PNL, a semnat acorduri bilaterale dincolo de normele sanitare și sociale și că a suspendat în același interval activitatea instituțiilor responsabile de protecția lucrătorilor, conducând la situațiile semnalate inclusiv de presă.
Am primit recent o scrisoare din partea președintei Comisiei pentru Petiții care îmi dă încredere că suntem pe drumul cel bun. Împreună cu PES activists Romania, vă mulțumim pentru susținere!", transmite Victor Negrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News