Pentru a marca acest moment, AI a organizat o predare globală la ambasadele Iranului a semnăturilor strânse pentru a exprima 'indignarea' faţă de condamnarea lui Sotoudeh şi a solicita 'eliberarea sa imediată şi necondiţionată', potrivit unui comunicat. Cunoscuta avocată şi apărătoare a drepturilor omului, care a primit premiul Saharov pentru Libertatea de Conştiinţă al Parlamentului European în 2012, a fost condamnată în martie la 33 de ani de închisoare şi 148 lovituri de bici pentru, între alte acuzaţii, 'conspiraţie împotriva securităţii naţionale'.
În 2018, ea a apărat mai multe femei arestate pentru că au renunţat public la văl în semn de protest faţă de obligativitatea purtării acestuia în Iran de la Revoluţia Islamică din 1979, în timp ce a continuat campania sa contra pedepsei cu moartea. Sotoudeh primise totodată o altă condamnare de cinci ani, tot pentru acuzaţii similare. Din totalul de 38 de ani primiţi în cele două dosare, ea va trebui să execute 17 ani de închisoare, potrivit legilor iraniene.
'Cruda condamnare impusă lui Nasrin Sotoudeh, pentru apărarea drepturilor femeilor şi lupta contra legilor discriminatorii şi degradante din Iran care impun folosirea vălului, a şocat întreaga lume', a subliniat Philip Luther, director de cercetare pentru Orientul Mijlociu şi Nordul Africii al AI. Luther şi-a exprimat speranţa că sprijinul pentru campania AI îi va arăta avocatei iraniene că 'în ciuda faptului că trebuie să sufere un coşmar oribil, nu este singură'. AI a denunţat 'represiunea generală a autorităţilor iraniene în ultimii ani pentru zdrobirea societăţii civile iraniene şi reducerea la tăcere a celor care apără drepturile omului în ţară'.
De asemenea, a cerut Iranului să pună capăt hărţuirii şi atacurilor asupra avocaţilor apărători ai drepturilor omului şi a avertizat că va continua campania pentru a obţine eliberarea lui Sotoudeh, care a strâns 1.188.381 semnături. Sotoudeh a fost deja încarcerată între 2010 şi 2013 pentru că ar fi acţionat, potrivit autorităţilor, 'contra securităţii naţionale' şi ar fi răspândit 'propagandă contra regimului'. Ca avocată, ea a apărat, între alte personalităţi, pe iranianca Shirin Ebadi, laureată cu Premiul Nobel pentru Pace în 2003, şi opozanţi reţinuţi pe timpul protestelor reformiste ale Mişcării Verzi din 2009.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto