Peşte neobişnuit, descoperit pe plajă
Un peşte rar, de peste 2 metri, despre care se credea că trăieşte în emisfera sudică, a fost găsit pe o plajă din Santa Barbara, California, informează BBC.
Apariţia acestui peşte - un exemplar de mola tecta, o varietate de peşte-lună - pe o plajă din emisfera nordică i-a intrigat pe oamenii de ştiinţă, care au încercat să găsească răspunsuri despre cum ar fi putut ajunge acesta atât de departe de habitatul său natural. Neobişnuita creatură a fost descoperită de un stagiar al Universităţii din California pe o plajă a rezervaţiei naturale Coal Oil Point, fiind nevoie de câteva zile pentru ca specialiştii să poată identifica peştele - în condiţiile în care primul exemplar de mola tecta a fost descoperit abia în 2014.
Cercetătorii, șocați
Marianne Nyegaard, cercetătoarea care a găsit pentru prima dată un mola tecta şi a denumit această specie, a povestit că era să 'cadă de pe scaun' când a văzut fotografiile cu exemplarul din California. 'Când am văzut pozele nu am avut nici o îndoială', a declarat ea pentru CNN. Peştii mola tecta sunt mai mari şi mai netezi decât alte specii de peşte-lună, putând cântări până la 2 tone. Această specie trăieşte în general în apele din apropierea coastelor Australiei şi Noii Zeelande. Anul trecut, în luna septembrie, o altă varietate de peşte-lună şi-a făcut apariţia de două ori într-o săptămână în largul coastelor vestice ale Scoţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News