Data publicării:

Pește contaminat cu microplastice. Lucian Georgescu: O bucată de microplastic poate transporta orice virus și bacterie

Autor: Elena Didila | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Fotografie de la Алекке Блажин/ Pexels
Fotografie de la Алекке Блажин/ Pexels

Numărul microplasticelor descoperite în apă este în creștere. În 2017, ONU a estimat că în mări se pot găsi aproximativ 51 de trilioane de particule microplastice, de 500 de ori mai mult decât stelele în galaxia noastră.

Microplasticele din mare poate fi înghițite de către animalele marine. Astfel, plasticul se acumulează și poate ajunge la oameni prin intermediul lanțului alimentar. Acesta se poate găsi în alimente și băuturi, inclusiv în bere, miere și apa de la robinet. Deocamdată nu se cunosc efectele asupra sănătății umane, însă plasticul conține adesea aditivi cum ar fi stabilizatorii sau substanțele ignifuge, precum și alte substanțe chimice toxice care pot fi dăunătoare animalelor sau oamenilor care le înghit, potrivit Europa.eu.

Abundența de microplastice ar putea prezenta un risc pentru sănătatea umană prin consumul de pește contaminat cu plastic. Despre acest lucru a discutat prof.univ.dr. Lucian Georgescu, rectorul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi,  în cadrul Interviurilor DC News:

”Sunt două moduri de descompunere: sunt macroplasticele, bucățile care se văd cu ochiul liber și microplasticele, cele care rezultă din descompunerea lentă. Acestea din urmă sunt foarte periculoase pentru că, în primul rând trec prin tot felul de bariere. Am găsit la pește în toate organele, inclusiv în creier, fragmente de microplastice. Ele prin hrană se duc direct în corpul uman și se pot transmite de la mamă la făt, de exemplu. Microplasticul este în sine un vector extraordinar pentru tot ce înseamnă infecție și contaminare. Adică, o bucată de microplastic poate transporta orice virus și bacterie. Dacă este macroplastic, acesta nu trece prin nicio barieră, nu trece nici prin stomac, nici prin rinichi etc... dar microplasticele trec și se acumulează. Fiecare dintre particule sunt ca un burete plin de tot felul de organisme străine organismului tău. E cel mai ușor mod de a transporta ceva din exterior spre interior”, a declarat prof. univ. dr. Lucian Georgescu.

Youtube video image

Citește și:

Oamenii de ştiinţă au creat un robot-peşte care este programat să elimine microplasticele din mări şi oceane

Micuţul robot-peşte autopropulsat poate înota, se poate agăţa de microplasticele care plutesc liber şi se poate repara singur dacă este deteriorat.

Cercetătorii de la Universitatea Sichuan au dezvăluit o soluţie inovatoare pentru a depista poluanţii atunci când vine vorba de contaminarea apei: proiectarea unui mic robot-peşte autopropulsat care poate înota, se poate agăţa de microplasticele care plutesc liber şi se poate repara singur dacă se taie sau se deteriorează în timpul expediţiei sale.

„Este foarte important să dezvoltăm un robot care să colecteze cu precizie şi să preleveze probe de poluanţi microplastici dăunători din mediul acvatic", a declarat Yuyan Wang, cercetător la Institutul de Cercetare a Polimerilor din cadrul Universităţii Sichuan şi unul dintre autorii principali ai studiului. Invenţia inedită a echipei sale este descrisă într-un articol de cercetare publicat în revista Nano Letters. „Din câte ştim noi, acesta este primul exemplu de astfel de roboţi moi".

Peştele-robot are o lungime de doar 13 mm şi, datorită unui sistem laser cu lumină din coadă, înoată şi se deplasează cu aproape 30 mm pe secundă, o viteză similară cu cea cu care plămânii plutesc în derivă în apa în mişcare, potrivit The Guardian... Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel