Peste 600 de permise reţinute într-o acţiune cu numele "Atenţie la tren"
În zilele de marţi, 2 martie şi joi, 4 martie, Poliţia Română, prin Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi, a organizat acţiunea "ATENŢIE LA TREN!", pentru prevenirea accidentelor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
În activităţi au fost angrenaţi aproape 1.800 de poliţişti. Au fost efectuate controale în zona a 595 de treceri la nivel cu calea ferată, au fost oprite pentru verificări 10.124 de autovehicule, fiind constatate 31 de infracţiuni, dintre care 21 la regimul rutier.
Pentru alte abateri, au fost aplicate 8.116 sancţiuni contravenţionale (6.296 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, dintre care 1.068 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 509 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 şi 234 pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative).
Valoarea amenzilor aplicate a fost de peste 2.300.000 de lei. Ca măsuri complementare, au fost reţinute 604 permise de conducere, retrase 172 de certificate de înmatriculare şi dispuse 6 imobilizări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News