Data publicării:
Peste 11000 de credincioși, la racla Sfintei Parascheva. Update
Peste 11000 de credincioși au trecut pe la racla Sfintei Parascheva în primele 12 ore ale pelerinajului de la Iași. Cei care nu aveau certificat verde nu au fost lăsați să intre, potrivit jandarmilor.
Update ora 15:07.. Numărul pelerinilor s-a dublat până sâmbătă dimineață. Inițial doar 5500 de pelerini trecuseră pe la racla cu moaște.
Conform autorităților din Iași, în primele 12 ore ale pelerinajului peste 5.500 au trecut pe la racla cu moaștele Sfintei Parascheva care a fost scoasă din Catedrală vineri dimineața și așezată în baldachinul special amenajat pentru sărbătoare.
Jandarmii susțin că unele persoane nu au fost lăsate să intre.
„Au fost oameni care n-au fost lăsați să intre la pelerinaj”, a declarat colonel Ioan Sandu, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.
Potrivit acestuia, este vorba de persoane care nu au avut certificat verde. Comandantul a precizat că oricum circulația era interzisă pe teritoriul localității pentru acele persoane de la ora 20.00 la 5.00, având în vedere incidența înregistrată pe raza municipiului Iași.
Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au anunțat că sunt pregătiți să organizeze Hramul de Sf. Parascheva în cele mai bune condiții, dată fiind situația epidemiologică.
14 octombrie, prăznuirea Sfintei Parascheva
Racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană şi aşezată vineri dimineaţa în baldachinul din Curtea Mitropolitană, spre închinarea pelerinilor care în această perioadă vin la Iaşi cu prilejul prăznuirii hramului acesteia, care este pe 14 octombrie.
În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă şi care, în număr restrâns, vor putea să intre în spaţii delimitate - astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane şi să se poată păstra distanţa recomandată de autorităţi. Slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în această zonă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News