Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat Portuar împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Dolj au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unei nave, cantitatea de 538.766 kilograme deșeuri metalice, din hârtie, tip PET dar și motoare de autoturisme nedecontaminate, anvelope uzate precum și tapițerie auto, arată IGPF într-un comunicat.
Toate aceste bunuri nu îndeplineau condițiile legale pentru a fi introduse în țară.
Ieri, 2 august, în jurul orei 15.45, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat Portuar au efectuat pe sensul de intrare în ţară controlul specific asupra unei nave, sub pavilion România. Comandantul echipajului a fost identificat ca fiind un cetățean român în vârstă de 70 de ani.
În urma controlului efectuat de către polițiștii de frontieră împreună cu reprezentanți din cadrul Gărzii de Mediu Dolj, s-a constatat faptul că în componența navei existau două barje, încărcate cu deșeuri din diferite materiale: metale, hârtie, PET-uri, dar și motoare de autoturisme care nu erau decontaminate, anvelope uzate, precum și tapițerie auto, mai transmite Poliția de Frontieră.
Deșeurile, în cantitate totală de 538.766 kilograme, erau încărcate din Bulgaria și aveau ca destinație o societate din Turcia.
'Autoritățile competente nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru aceste materiale, întrucât pe timpul efectuării transferului este interzisă amestecarea lor și totodată pentru faptul că nu au putut face dovada unei gestionări corecte privind sănătatea oamenilor și a mediului.', încheie comunicatul Poliției de Frontieră.
Zilele trecute, au fost oprite 2.000 de tone de deșeuri
Pe 30 iulie, 'poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat Portuar împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Dolj au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui vapor, cantitatea de 1.977.687 kilograme deșeuri din materiale plastice și reziduuri metalice contaminate cu substanțe periculoase, dar și cabluri având conținut de ulei, gudron sau alte substanțe toxice. Toate aceste bunuri nu îndeplineau condițiile legale pentru a fi introduse în țară', arăta Poliția de Frontieră într-un comunicat de presă transmis zilele trecute.
Deșeurile, în cantitate totală de 1.977.687 kilograme, erau încărcate din Ungaria și aveau ca destinație o societate din Turcia. (Citește mai mult AICI.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid
- Răzvan Dumitrescu, întrebare pentru George Tuță: De ce trebuia să guverneze PNL cu USR când PSD-PNL asigurase stabilitate în trecut?