Ziua Copilului la Palatul Elisabeta. 200 de copii, primiţi în grădina regală
Peste 200 de copii din programul naţional Investiţie în Mediul Rural, dar şi din alte programe sociale susţinute de Fundaţia Regală Margareta a României, au sărbătorit Ziua Internaţională a Copilului în grădina Palatului Elisabeta, în prezenţa Custodelui Coroanei Române, Margareta, şi a Principesei Maria.
Fundaţia Regală Margareta a României a organizat ateliere creative, jocuri sportive şi momente artistice. Copiii au fost fascinaţi de atelierele de modelaj în lut, lego, origami, coroniţe din flori, papioane, slime, string-painting sau hand-painting. De asemenea, cei mici au participat la activităţi sportive, precum badminton şi tir cu arcul. Nu au lipsit răcoritoarele, tartinele, plăcintele, fructele, brioşele, îngheţata şi vata de zahăr.
Momentele artistice au fost susţinute de bursieri ai programului 'Tinere Talente', dar şi de ansambluri de dansuri şi muzică populară ale Asociaţiei părinţilor 'Florian Cristescu' din judeţul Teleorman şi Asociaţiei 'Samarineni în Comunitate' din Mărculeşti, Ialomiţa.
Un moment inedit a fost demonstraţia de gimnastică ritmică oferită de o campioană naţională la acest sport, în vârstă de opt ani. Custodele Coroanei Române, Margareta, a declarat pentru AGERPRES că le transmite copiilor sănătate şi tot ceea ce vor ei în viaţă, subliniind totodată importanţa pe care educaţia trebuie să o aibă în viaţa lor. 'Pentru un viitor trebuie să facem nişte eforturi să ne educăm. Fără asta nu putem să mergem mai departe în viaţă şi să fim uniţi', a afirmat Custodele Coroanei Române.
Potrivit Principesei Maria, copii sunt viitorul ţării. Custodele Coroanei Române şi Principesa Maria au vizitat toate atelierele şi în cadrul unuia dintre acestea au făcut câte un papion.
"Este al patrulea an în care sărbătorim Ziua Copilului la Palatul Elisabeta şi ne face mare plăcere să avem invitaţi copii pe care-i ajutăm pe toată perioada anului în proiectele noastre şi avem în acest moment copii care au venit de la Constanţa, din Teleorman, din Ilfov, Argeş, Ialomiţa, copii din mare parte din ţară", a declarat Mugurel Mărgărit, director executiv al Fundaţiei Regale Margareta a României.
El a spus că anul trecut fundaţia a ajutat peste 6.000 de oameni, copii, vârstnici şi tineri, dintre care circa 2.000 de copii. Potrivit Fundaţiei Regale Margareta a României, programul 'Investiţie în mediul rural' urmăreşte prevenirea şi reducerea abandonului şcolar în mediul rural sau comunităţi mici şi are ca principală metodă de intervenţie dezvoltarea programelor de tip şcoală după şcoală la care au acces copiii din comunitate. Opt centre sociale incluse în program susţin copii din mediu rural sau comunităţi mici pentru a avea acces la educaţie, a nu abandona şcoala şi a-şi îmbunătăţi rezultatele şcolare.
Programul se desfăşoară în perioada 2017-2020, e derulat de Fundaţia Regală Margareta a României şi finanţat de Fundaţia Vodafone România. Derulat de Fundaţia Regală Margareta a României, programul 'Tinere Talente' susţine şi promovează tineri artişti cu potenţial selectaţi din întreaga ţară, care provin din familii modeste.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News