Peste 20 de mineri au murit într-un accident în mină din China
Cel puţin 20 de mineri şi-au pierdut viaţa într-o explozie provocată de o scurgere de gaz într-o mină de cărbune din provincia chineză Yunnan (sud-vest), au anunţat joi pompierii din localitatea unde este situată mina.
Echipele de intervenţie desfăşurau eforturi pentru a încerca să salveze alţi 23 de mineri captivi în subteran, a adăugat un responsabil al pompierilor municipalităţii Qujing, precizând pentru agenţia semioficială China News Service că nivelul de gaz ridicat din mină îngreunează operaţiunile de salvare, informează Agerpres.
Municipalitatea a vorbit despre o explozie provocată de scurgeri de gaz şi a afirmat că există dubii cu privire la numărul exact de mineri aflaţi sub pământ în momentul producerii accidentului, a relatat Xinhua.
Mina se află în districtul Shizong din provincia Yunnan, iar acest nou accident vine să îndolieze şi mai mult o industrie minieră chineză în mod special scumpă în ceea ce priveşte vieţile umane, notează AFP. Circa o sută de pompieri, 100 de salvatori profesionişti şi circa 300 de membri ai personalului medical se aflau la faţa locului, a menţionat Biroul pentru situaţii de urgenţă din Yunnan, citat de Xinhua.
Sâmbătă, 45 de mineri captivi în subteran după o explozie produsă într-o exploatare de cărbune din centrul Chinei au fost cu toţii salvaţi, în cadrul unei operaţiuni reuşite, mai rar văzute în China. Cu toate acestea, accidentul, care s-a produs în provincia Henan, s-a soldat cu opt morţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News