Peste 130 de site-uri, inclusiv românești, suspectate de contrafacere, blocate de SUA și UE
Mai multe site-uri de Internet, inclusiv românești, suspectate că vând produse contrafăcute, au fost blocate de autorităţile americane şi europene, într-o primă operațiune comună de acest tip.
Potrivit unui comunicat al ICE difuzat la Washington, autorităţile britanice, belgiene, daneze, franceze şi române au participat la această operaţiune împreună cu Europol şi vămile americane (ICE).
În urma acțiunii comune, 132 de site-uri de Internet, inclusiv româneşti, care vindeau numeroase articole contrafăcute, copii ale produselor Nike sau Hermes, precum şi ale mărcii pentru copii Ergobaby, au fost blocate, potrivit unui anunț făcut luni de către autorităţile americane şi europene.
Deși Statele Unite au desfăşurat în mai multe rânduri importante operaţiuni de acest tip, aceasta a fost prima realizată în cooperare cu Uniunea Europeană.
În urma acestei ultime acțiuni a SUA șu UE, numărul site-urilor blocate pentru vânzare de produse contrafăcute a crescut la 1.630 din 2010, potrivit ICE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News