Data publicării:

Peste 100 de țări recunosc Palestina ca stat independent

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Palestina
Palestina

Peste 100 de ţări recunosc Palestina ca stat independent, mai ales cele din America Latină, conform cifrelor Misiunii palestiniene la ONU.

Argentina, a 104-a ţară care a luat această decizie, a anunţat luni, după Brazilia, că recunoaşte Palestina ca stat liber şi independent în interiorul frontierelor din 1967, decizie pe care Israelul a catalogat-o drept regretabilă. Uruguayul a anunţat că intenţionează să recunoască Palestina în 2011. Cuba, Nicaragua, Costa Rica şi Venezuela recunosc deja statul palestinian. În afara de Americii Latine, Palestina este recunoscută şi de ţări din Africa, Asia, chiar şi din Europa (Cipru, Cehia, Ungaria, Malta sau Polonia). În total, 150 de ţări menţin relaţii diplomatice cu autorităţile palestiniene, sub o formă sau alta, conform Mediafax.

Autoritatea Palestiniană are statut de observator în cadrul ONU, iar preşedintele SUA, Barack Obama, şi-a exprimat speranţa că va deveni membru cu drepturi depline în 2011. Negociatorul palestinian, Saeb Erakat, declara în noiembrie că, dacă Statele Unite nu vor impune Israelului încetarea colonizării, palestinienii ar putea solicita recunoaşterea statului palestinian în cadrul frontierelor din 1967.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel