Data publicării:
Peste 10 județe, vizate de Cod galben de ceață. Vizibilitate redusă, local sub 200 de m și izolat sub 50 de m
Există Cod galben de ceață în mai multe județe din țară.
Update: ANM a emis o atenționare de Cod galben de ceață și pentru Hârșova și Ciobanu din județul Constanța. Codul este valabil până la ora 10:00.
Știrea inițială: Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi dimineaţa, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, valabile în următoarele ore în mai multe localităţi.
Astfel, până la ora 10:00, va fi ceaţă şi vizibilitate redusă, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, în judeţul Brăila, respectiv în localităţile: Brăila, Tufeşti, Chişcani, Vădeni, Stăncuţa, Gropeni, Măraşu, Berteştii de Jos, Cazasu, Frecăţei, Tichileşti; în judeţul Ialomiţa (Feteşti, Făcăeni, Borduşani, Vlădeni, Stelnica, Giurgeni; în judeţul Călăraşi (Borcea, Jegălia).
Ceaţa va persista tot până la aceeaşi oră în judeţul Suceava, în localităţile: Vatra Dornei, Şaru Dornei, Dorna Candrenilor, Dorna-Arini, Panaci, Poiana Stampei, Coşna şi în judeţul Vaslui (Stănileşti, Duda-Epureni, Codăeşti, Drânceni, Văleni, Zăpodeni, Soleşti, Băceşti, Dumeşti, Rebricea, Todireşti, Tăcuta, Ştefan cel Mare, Buneşti-Avereşti, Oşeşti, Micleşti, Negreşti, Tătărăni, Dăneşti, Boţeşti, Cozmeşti, Tanacu, Vultureşti, Fereşti, Arsura, Rafaila).
Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud
De asemenea, până la ora 9:00, în judeţul Sălaj (Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii), în judeţul Cluj (Gherla, Apahida, Căşeiu, Bonţida, Iclod, Jucu, Mica, Mintiu Gherlii, Dej, Cuzdrioara, Câţcău, Vad) şi în judeţul Bistriţa-Năsăud: Beclean, Şintereag, Braniştea, Petru Rareş, Uriu, Şieu-Odorhei, Ciceu - Mihăieşti, se va semnala ceaţă, care determină vizibilitate redusă, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 metri, dar va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, şi formarea gheţuşului sau a chiciurei.
Până la ora 10 sunt vizate și județele: Braşov (Făgăraș, Mândra, Voila, Viștea, Ucea, Beclean); zona depresionară a județului Harghita (Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, Păuleni-Ciuc, Racu); Sibiu (Avrig, Porumbacu de Jos, Arpașu de Jos, Cârța).
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News