Peste 10.000 de poliţişti în stradă, în weekend
Poliţia Română va fi la datorie în acest sfârşit de săptămână, pentru ca Paştele Catolic să fie sărbătorit în siguranţă, iar prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid - 19 să fie respectate.
Peste 10.000 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu Jandarmeria Română şi cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice şi respectarea măsurilor de sănătate publică.
Efectivele de poliţie planificate în serviciu vor desfăşura activităţi pe două paliere: unul este cel de prevenire şi descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale şi de impunere fermă a legii.
Cei peste 10.000 de poliţişti vor acţiona cu aproximativ 4.200 de autospeciale
Cei mai mulţi dintre colegii aflaţi la datorie în această perioadă, peste 6.000, sunt din structurile de ordine publică, iar aproximativ 1.700 sunt poliţişti de la rutieră.
Alături de aceştia, ca de fiecare dată, sunt în dispozitiv şi colegi de la alte structuri - transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.
Activităţile de prevenire a răspândirii şi limitare a infectării cu noul coronavirus vor fi desfăşurate împreună cu partenerii instituţionali.
Astfel, poliţiştii, în echipe mixte cu jandarmi, poliţişti locali, pompieri şi cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, vor fi angrenaţi în centre comerciale, pieţe, mijloace de transport în comun şi pe terase, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, pentru a proteja sănătatea cetăţenilor şi pentru a nu permite desfăşurarea unor activităţi care ar duce la creşterea numărului de infectări.
Pe drumurile publice, poliţiştii de la rutieră vor acţiona, pentru prevenirea producerii unor accidente grave şi vor beneficia de informaţii în timp real cu privire la fluenţa traficului, în urma colaborării cu colegii de la Inspectoratul General de Aviaţie al MAI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News