Peste 1 kilogram de canabis, descoperit de câinele Athos - FOTO
Echipa canină a Biroului Vamal de Frontieră Halmeu, cu ajutorul lui Athos, a descoperit peste un kg de canabis în mansarda unei case.
O acţiune desfăşurată de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Satu Mare, a condus la descoperirea unei cantităţi de peste un kg de canabis în mansarda unei locuinţe, controlul fiind derulat la solicitarea BCCO Oradea, a transmis Autoritatea Vamală Română.
Potrivit sursei citate, la acţiunea de control a luat parte şi echipa canină a Biroului Vamal de Frontieră Halmeu. Astfel, în urma semnalizării efectuate de către câinele Athos, a fost descoperită cantitatea de peste un kg de canabis în mansarda casei, în perete, după placa de rigips, respectiv între izolaţia de vată minerală şi cornişa acoperişului.
"Percheziţia domiciliară s-a desfăşurat în urma unei acţiuni a poliţiştilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare , în vederea prinderii în flagrant delict, într-un dosar având ca obiect comiterea infracţiunii de trafic de droguri. În cadrul aceleiaşi acţiuni, în urma efectuării unui control asupra habitaclului autoturismului, poliţiştii au descoperit, într-un compartiment ascuns, materie vegetală de culoare verde - olive, susceptibilă a fi din categoria substanţelor psihoactive", precizează instituţia.
Pe de altă parte, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud - Direcţia Regională Vamală Bucureşti au descoperit, luni, într-un container sosit din China, 5.300 perechi încălţăminte inscripţionată cu semne figurative ale mărcilor "Adidas", "Nike", "Merrell", "Columbia" şi "UGG", bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală.
Marfa avea ca destinaţie o societate comercială cu sediul în Ucraina.
Conform autorităţii vamale, bunurile au fost reţinute, iar valoarea acestora, în situaţia în care ar fi fost comercializate pe piaţă la preţ de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 2,6 milioane de lei, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News