Peste 1.300 de imobile din staţiunea Băile Govora, incluse în programul naţional de cadastrare gratuită
Peste 1.300 de imobile din Băile Govora vor fi intabulate gratuit până în toamna anului viitor, staţiunea vâlceană fiind prinsă în programul naţional de măsurători cadastrale pentru unităţile administrativ-teritoriale al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din acest an, au informat reprezentanţii primăriei locale.
'Pentru perioada iulie 2019 - septembrie 2020, valoarea contractului este de 159.912 lei, iar lucrările sunt aferente sectorului cadastral nr. 9 (zona Palangine) care acoperă un număr de 1.359 de imobile. Aceste lucrări de cadastrare despovărează persoanele cu venituri modeste sau fără venituri, primul mare câştig fiind, evident, certificarea, conform legii, a dreptului de proprietate. Un al doilea mare câştig al acestei acţiuni îl constituie faptul că, odată intabulate aceste proprietăţi, primăria poate implementa cu succes proiectul de combatere a alunecărilor de teren din zonă. Rugăm cetăţenii să înţeleagă importanţa acestor acţiuni şi să colaboreze cu echipele de topografi în această perioadă', a precizat primarul staţiunii, Mihai Mateescu.
Reprezentanţii Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară au transmis că în Vâlcea până acum a fost finalizată intabularea gratuită pentru localităţile Diculeşti şi Făureşti, este în desfăşurare în Valea Mare şi în Fârtăţeşti, urmând ca în viitorul apropiat, procedura de cadastrare să înceapă şi în comunele Câineni, Perişani şi Racoviţa, localităţi pe unde va trece viitoarea autostradă Piteşti - Sibiu, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News