Peste 1.000 de ofițeri naziști au fost recrutați de FBI și CIA după Al Doilea Război Mondial
Potrivit "Daily Mail", care citează "New York Times", peste 1.000 de ofiţeri nazişti au fost recrutaţi de armata SUA, FBI şi CIA pentru a servi ca spioni în timpul Războiului Rece.
Mai mult, SUA i-au ajutat să emigreze şi le-au acoperit implicarea în război, protejându-i astfel de proprii vânători de nazişti care acţionau în cadrul Departamentul american de Justiţie.
Dezvăluirile vin după desecretizarea unor documente guvernamentale şi interviuri păstrate până în acest moment secrete. “Agenţiile SUA au recrutat, direct sau indirect, numeroşi ex-nazişti şi colaboratori est europeni care se făceau vinovaţi de crime de razboi”, a declarat istoricul Universităţii din Florida Norman Goda, pentru "Times".
În anii ’50, în timpul apogeului Războiului Rece, directorul FBI J. Edgar Hooversi și șeful CIA, Allen Dulles, au căzut de acord că aceşti foşti nazişti ar servi mai bine ca spioni ai Rusiei Sovietice şi au hotărât să-i scape de la închisoare.
În Maryland, oficiali ai armatei americane îi pregăteau pentru o posibilă invazie a Rusiei, în timp ce în Connecticut un fost gardian nazist a fost anjagat să studieze timbrele emise în Rusia, pentru a descifra mesaje ascunse. În Virginia, unul dintre foştii consultanţi ai lui Hitler era responsabil de întocmirea unor rapoarte periodice privind actrivitatea sovieticilor, iar un fost ofiţer SS, care trăia încă în estul Germaniei, urmărea traseurile trenurilor în Europa, cu ajutorul unor echipamente de supraveghere pe care le instala singur.
Citește și: Criminali nazişti în viaţă. 80 de nume transmise de Centrul Wiesenthal Germaniei
Printre naziştii recrutaţi de SUA s-a numărat şi Aleksandras Lileikis, vinovat de moartea a cel puţin 60.000 de evrei într-un ghetou lituanian. Acesta lucra pentru CIA. Misiunea acestuia era să spioneze Germania de Est în 1952. CIA îl plătea cu 1.700 de dolari pe an, în 1956 ajutându-l să emigreze în State. A trăit în linişte timp de 40 de ani, până când a fost descoperit, în 1994, lângă Boston şi deportat.
Un alt nazist reinventat ca spion american a fost Otto von Bolschwing, apropiat de Adolph Eichmann, unul dintre cei care au inventat, practic, Holocaustul.
CIA l-a angajat ca spion şi l-a ajutat să se mute cu toată familia la New York, în 1954, drept “răsplată pentru loialitatea pe care a arătat-o după razboi”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News