Pesta porcină. Daea, avertisment: Se propagă foarte repede
Petre Daea recunoaște că pesta porcină se propagă foarte repede, avertizând că factorul uman e cel care propagă acum virusul.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat duminică, la Târgovişte, că pesta porcină se răspândeşte foarte repede iar factorul uman este cel care, din nefericire, propagă acum acest virus. Din nefericire, se propagă foarte repede şi acum factorul uman este cel care duce acest virus dintr-o parte în alta, prin neînţelegerea fenomenului, prin grija pe care o are faţă de neamuri să se ducă cu o bucată de carne de acolo de unde a tăiat porcul, fără să fie un control sanitar-veterinar în prealabil'', a spus Daea.
Ministrul a venit în Dâmboviţa după ce duminică dimineaţă a fost confirmat primul caz de pestă porcină în judeţ, în comuna Lucieni. Sunt aici pentru că dimineaţă am fost informat că la Lucieni s-a confirmat un focar de pestă porcină. Imediat am luat legătura cu domnul prefect, care este coordonatorul activităţii la nivelul judeţului şi dânsul a intrat imediat în dispozitivul legal de lucru, convocând Centrul local de combatere a bolilor. Au luat măsurile necesare care se impun, o repet, la nivelul ţării şi nu numai al ţării, la nivelul întregii Europe, acolo unde există o asemenea situaţie (...), iată că şi acolo şi aici se lucrează după planul de contingenţă, care este practic în manualul de lucru care se aplică atunci când apar asemenea evenimente, a precizat ministrul Daea.
Acesta spune că, din informaţiile pe care le are, 'factorul uman' propagă acum virusul pestei porcine. Ancheta este în derulare. Informaţiile pe care le am conduc, cum s-a întâmplat şi altă parte, la faptul că factorul uman este cel care, din nefericire, propagă acum acest virus, pentru că nu toţi înţeleg, nu toţi realizează că este o boală extrem de periculoasă. Această boală nu se vede, nu se aude, nu se simte, o realizezi numai în momentul în care pune jos animalul', a precizat Petre Daea.
Vezi și: Revoltă în Dragalina: Oamenii nu acceptă îngroparea porcilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News