Peskov recunoaște că rușii fug de mobilizarea militară? "Într-adevăr, există cazuri când decretul este încălcat"
Peskov recunoaște că există cazuri în care decretul lui Putin privind mobilizarea militară este încălcat.
Kremlinul speră că încălcările în punerea în aplicare a decretului lui Vladimir Putin privind mobilizarea parțială vor fi eliminate într-un ritm accelerat, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, într-un briefing, scrie Interfax.
"Într-adevăr, există cazuri în care decretul este încălcat. În unele regiuni, guvernanții lucrează activ pentru a corecta situația. Jurnaliștii noștri autohtoni și reprezentanții organizațiilor publice fac o muncă activă și foarte necesară. Și acest lucru este foarte important", a spus el. .
"Se aduc informații conducerii regiunilor, și Ministerului Apărării, iar cazurile de nerespectare a criteriilor necesare sunt eliminate. Sperăm că ritmul eliminării va crește, că toate erorile vor fi corectate", a mai spus Peskov, redcunoscând astfe, indirect, că rușii chiar fug de mobilizarea lui Putin.
Totodată, el a reamintit că, în conformitate cu decretul prezidenţial, "Ministerul Apărării este cel care asigură această lucrare (mobilizarea militară n.r.), iar după determinarea subiecților de către Ministerul Apărării, înalții oficiali sunt responsabili de recrutare".
Mobilizarea parțială în Rusia a început pe 21 septembrie. Pe 25 septembrie, Președintele Consiliului Federației Ruse, Valentina Matviyenko, într-un mesaj adresat guvernanților, a declarat că mobilizarea cetățenilor care nu se încadrează în criteriile de selecție declarate este inacceptabilă. La același briefing, Peskov a spus că încă nu au fost luate decizii privind impunerea legii marțiale sau închiderea granițelor Rusiei. Dacă angajații administrației prezidențiale primesc somație pentru mobilizare, nu știe.
Rusia ar putea mobiliza forțat prizonierii de război ucraineni, pentru a lupta împotriva propriei țări, avertizează Institutul pentru Studii de Război
Presa de stat rusă ar fi relatat sâmbătă că prizonierii de război ucraineni deținuți în tabăra de prizonieri de la Olenivka au „cerut verbal” autorităților Republicii Populare Donețk (DNR) să le permită să lupte în Batalionul de cazaci voluntari „Bohdan Hmelnițki” al DNR.
„În cazul în care forțele rusești sau forțele proxy rusești au constrâns prizonierii de război ucraineni să intre în luptă, aceasta ar fi o încălcare a Convenției de la Geneva privind prizonierii de război, care prevede că „niciun prizonier de război nu poate fi trimis sau deținut în niciun moment în zone în care poate fi expus la focul din zona de luptă” și nu trebuie „să fie angajat la munci nesănătoase sau periculoase”, subliniază ISW.
Totodată, think tank-ul susține că pozițiile deținute de oamenii din conducerea militară rusă continuă să se schimbe, ceea ce sugerează că președintele rus Vladimir Putin continuă să vadă problemele sistemice.
La câteva ore de la discursul președintelui Vladimir Putin care a declarat miercuri o mobilizare militară parțială, bărbați din toată Rusia, inclusiv unii care au încercat să ignore războiul din Ucraina, și-au găsit brusc viețile aruncate în haos în timp ce au fost chemați la mobilizare. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News