Perverșii se dau de gol. Examenul Cluj
Consemnam intr-o analiza anterioara un fapt nu lipsit de importanta. Si anume ca infractiunile de care este acuzat Sorin Apostu, primarul PDL de Cluj – la scurt timp dupa ce viceprimarul, tot PDL, s-a aflat in aceeasi situatie – pot fi punctul de plecare al unui examen. Un examen major, pe care il da partidul de guvernamant in fata cetatenilor tarii. La materia coruptie - anticoruptie. Ma intrebam daca atunci cand este vorba de o pozitie atat de importanta, cum este cea detinuta in cel mai important oras al tarii unde are un primar, PDL va sti sa aplice ceea ce i-a sfatuit pe altii sa faca. Si anume sa se lepede de cel pus la stalpul infamiei. Ei bine, la acest capitol asistam la o miscare politica extrem de perversa. Care demonstreaza ca partidul de guvernamant sta bine - mersi cu coruptia la masa.
In ceea ce ma priveste, in cazul oricarei persoane, fie ea si de la PDL, sunt consecvent in a apara respectarea principiului prezumtiei de nevinovatie. Care spune ca nimeni nu poate suferi oprobriul public pana cand nu este condamnat definitiv in justitie. Ancheta unor procurori si dezvaluirile facute de acestia in presa nu tin loc de Justitie. Niciun om nu ar trebui sa aiba de suferit, pana cand instantele judecatoresti nu s-au pronuntat. Nici primarul Sorin Apostu. Si nici viceprimarul PDL, Adrian Popa. Numai ca fruntasi ai partidului de guvernamant, sustinuti extrem de vocal si de Presedintele Traian Basescu, au lansat o alta teza. Conform careia un demnitar, impotriva caruia s-a declansat o cercetare penala, trebuie considerat vinovat. Si trebuie scos din circulatie. Fie inainte, fie dupa ce a fost intocmit un rechizitoriu. Cel putin asta au pretins reprezentantii PDL pana de curand.
Ei bine, in raport cu exigentele astfel enuntate de PDL, este important sa vedem cum procedeaza acest partid atunci cand este vorba de el insusi. Sorin Apostu nu este un membru de rand al acestui partid. Este primarul celui mai important municipiu detinut de PDL. Este urmasul, la Primaria Clujului, al lui Emil Boc. Descendentul sau direct. Emil Boc i-a predat stafeta, in mod public, iar Presedintele Traian Basescu i-a facut campanie electorala. Apoi, Emil Boc, in calitate de premier, a finantat preferential acest municipiu. Pentru a-i ridica primarului mingea la fileu. Procurorii DNA presupun ca o parte din acesti bani publici au fost furati de primar. Motiv pentru care l-au si arestat, in ciuda faptului ca prezumtivele infractiuni sunt de acum doi ani. Si in ciuda faptului ca, in mod evident, acest demnitar local nu poate prezenta un pericol social de natura sa impuna o masura extrem de grava cu caracter exceptional, cum este privarea de libertate.
Citește mai multe pe Corect News
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News