Data publicării:
Personalitatea europeană a anului, imagine jenantă în metroul din Bucureşti
O imagine jenantă circulă zilele acestea pe reţele de socializare cu Florin Bădiţă, tânărul român desemnat personalitatea europeană a anului.
O imagine jenantă cu Florin Bădiţă, fondatorul "Corupţia ucide", cel care a fost desemnat "personalitatea europeană a anului" în urma unui sondaj realizat de căte Euronews, circulă zilele acestea pe Facebook, adunând comentarii din cele mai diverse.
Iată cum era descris Florin Bădiţă pe site-ul pe care s-a desfăşurat votul: "Românul Florin Bădiţă a fondat Corupţia ucide, un grup civic care luptă împotriva corupţiei, în urma incendiului din 2015 la clubul de noapte Colectiv, în care au murit 64 de persoane. Campania tânărului în vârstă de 29 de ani a ajutat să pună capăt la decriminalizarea cazurilor de corupţie din România, cu daune totale de mai puţin de 45.000 de euro şi a descoperit mai multe cazuri de fraudă. În acest an, el a fost numit în lista Forbes 30 Under 30 Europe, Law and Policy".
Dincolo de acestea, trebuie să precizăm faptul că de numele lui Florin Bădiţă se leagă şi un alt eveniment. Şi anume organizarea în România, în anul 2016, a "evenimentului" "No Pants Subway Ride" (în traducere liberă: "Fără pantaloni la metrou"). Vorbim despre un eveniment lansat în New York, în 2002 şi preluat, ulterior, de alte zeci de mari oraşe din lume. Practic, cei care vor să participe la această mişcare renunţă în acea zi, la urcarea în metrou, la pantaloni şi circulă doar în lenjerie intimă sau pantaloni scurţi, iar pantalonii îi donează.
O acţiune controversată care, graţie şi lui Florin Bădiţă, a fost importată şi în România. Iată ce spunea Florin Bădiţă, în 2016 despre acest eveniment: "Scopul acestei acţiuni este de a face oamenii să zâmbească, să descreţim frunţile, dar şi să strângem ceva haine pe care le vom dona unei case de copii. (...) Majoritatea oamenilor erau amuzaţi, se uitau şi apoi reveneau la rutină. Noi vrem să scoatem lumea din rutină făcând chestii distractive."
Iată care este şi textul ataşat acestei postări distribuite pe Facebook, printre alte persoane, şi de către Olguţa Vasilescu:
"Știați că ...personalitatea anului în Europa este un român?
- E matematician?
- Nu.
- Informatician. IT-st, cu siguranță, că la asta suntem buni.
- Mmmnope, n-ai ghicit.
- E sportiv? Cum îl cheamă?
- Florin Bădiță!
- Cine e ăsta?, că n-am auzit de el. Vreun doctor, chimist, fizician d-ăla pe la acceleratorul de particule de la Geneva ?!?
- Nț. Mai încearcă.
- Nu știu bă, mă dau bătut. Să nu-mi zici că e manelist că nu te cred.
- Nu bre, e activist. Protestatar de meserie, rezist, corupția ucide, progresist, parada gay, tinerii frumoși și liberi, iubiți refugiații, chestii d-astea.
- Fugi bă de-aici că nu te cred. Ai vreo poză cu el?
- Chiar am. E de la un eveniment multicultural, celebrați diversitatea sau ceva de genul, "Ziua fără pantaloni la metrou" , e o poză reprezentativă.
E băiatul din stânga în picioare la metrou. El a fost votat "Personalitatea Anului în Europa". Chiar el, în carne și oase (mai puțin pantaloni)"
Vezi şi:Florin Bădiță: Fraților, treceți peste. Sunteți niște cretini
Foto:Facebook
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News