Data publicării:
Persoane condamnate candidatură președinție. VOT în Senat
Senatul a respins luni iniţiativa legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PNL prin care se propunea ca persoanele condamnate penal definitiv să aibă interdicţie de a candida pentru funcţia de şef al statului.
Propunerea legislativă, cu caracter organic, nu a întrunit luni numărul necesar de voturi favorabile pentru adoptare (30 de voturi "pentru" şi 60 "împotrivă").
"Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute de art. 37 din Constituţia României, republicată, pentru a fi alese sau care au fost alese anterior de două ori ca preşedinte al României. Nu pot candida persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive", se arată în propunerea legislativă respinsă de Senat.
Potrivit expunerii de motive, "propunerea legislativă vine în întâmpinarea dorinţei legitime a cetăţenilor României de a fi reprezentaţi de persoane fără probleme penale şi astfel de a face un pas înainte în lupta împotriva corupţiei".
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News