Data publicării:

Permise de conducere pe bani. „Ajungeau să fie pe drumurile publice persoane care aveau probleme cu vederea"

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik

Iată cum au obținut permis de conducere chiar și persoane cu defecte mari de vedere. În unele cazuri șpăgile ajungeau la zeci de mii de euro.

În emisiunea „Culisele Justiției” de la DC News TV, comisarul Alexandru-Daniel Bălan, Împuternicit Adjunct Inspector-Șef IPJ Ilfov, a făcut mai multe dezvăluiri despre dosarele privind șpăgile pentru obținerea permisului sau a unui certificat ITP valid contra unor sume exorbitante de bani.

Zeci de mii de euro pentru fișe medicale

Comisarul Bălan spune că polițiștii au descoperit o rețea care falsifica fișe medicale fără ca persoanele în cauză să fie supuse vreunei examinări de tip medical.

„Polițiștii din cadrul biroului accidente au instrumentat și probat unele dosare de o complexitate deosebită, printre care și dosarul clinicii medicale care falsifica fișele medicale. Ca mod de operare, aceste fișe nu erau văzute nici de doctori, iar persoanele care le cumpărau nu erau supuse niciunei examinări de tip medical”, a precizat el.

În acest caz, au fost identificate 500-600 de fișe medicale falsificate. „Ajungeau să fie pe drumurile publice persoane care aveau probleme cu vederea. Periculozitatea în aceste cazuri reiese de cele mai multe ori de incapacitatea persoanelor de a fi conducători auto”, a adăugat Bălan, subliniind riscurile majore pentru siguranța rutieră.

„Discutăm de sume foarte mari, de zeci de mii de euro pentru obținerea unor astfel de fișe medicale falsificate”, a mai punctat comisarul Bălan.

Acte false în dosarul RAR

Un alt dosar de mare importanță a fost cel legat de Registrul Auto Român (RAR), unde anumite autovehicule au obținut certificate de inspecție tehnică periodică (ITP) fără a fi evaluate și verificate corespunzător.

„Pericolul era că autoturismele chiar prezentau probleme tehnice grave”, a spus comisarul Bălan. „Unele persoane nu au avut răbdare pentru programare”, a explicat el, subliniind că problema nu era doar la nivelul celor care falsificau aceste certificate, ci și la nivelul proprietarilor de mașini care căutau soluții rapide și ilegale.

Jurnalista Laura Duță a adăugat o notă personală, povestind cum ea însăși a trecut prin inspecția tehnică auto fără probleme sau programare în prealabil, subliniind importanța respectării procedurilor legale pentru siguranța tuturor participanților la trafic. „Astfel nu-ți pui nici în pericol viața ta și nici pe cea a celorlalți”, a concluzionat ea.

Mai multe informații în exclusivitate, pe DC News TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel