Andrew Balls a adăugat că emiterea unei monede paralele sau redenominalizarea lirei italiene sunt scenarii mult mai plauzibile. 'Incapacitatea de plată a datoriei publice este puţin probabilă, dar nu este o probabilitate zero. Un scenariu mult mai plauzibil ar fi o combinaţie între emiterea unei monede paralele sau chiar redenominalizarea', a declarat Andrew Balls, la o conferinţă desfăşurată la Londra.
'California a emis o monedă paralelă în 2008, deci, dacă s-a putut întâmpla, nu este evident că nu s-ar putea întâmpla în Italia', a spus oficialul PIMCO. Acesta a adăugat că nu se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană să majoreze ratele dobânzilor în 2019.
Procedura pentru deficit excesiv
Miercuri, Comisia Europeană a respins bugetul Italiei pe 2019, deoarece contravine reglementărilor fiscale ale UE, dar autorităţile de la Roma au anunţat că nu intenţionează să-şi schimbe planurile. Proiectul prevede majorarea deficitului la 2,4% din PIB anul viitor, de la 1,8% din PIB previzionat pentru acest an. 'După ce a evaluat proiectul de plan bugetar revizuit prezentat la 13 noiembrie de autorităţile de la Roma, Comisia Europeană confirmă existenţa unui caz deosebit de grav de neconformitate cu recomandarea adresată Italiei de către Consiliu la 13 iulie 2018', se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Prin urmare, Comisia Europeană a lansat procedura pentru deficit excesiv, pe baza faptului că imensa datorie publică a Italiei nu va fi redusă, aşa cum cer reglementările UE. Procedura poate duce în final la sancţiuni financiare echivalente cu 0,2% din PIB, adică aproximativ 3,4 miliarde euro. Demararea respectivei proceduri ar trebui în acest caz să fie aprobată de statele membre. În prezent datoria Italiei depăşeşte 130% din PIB şi este a doua cea mai ridicată din zona euro, după cea a Greciei. La Roma, coaliţia aflată la guvernare sfidează în continuare Comisia Europeană. 'Suntem convinşi de cifrele din bugetul nostru. Vom vorbi despre asta în următoarele luni', a afirmat ministrul italian de interne Matteo Salvini (extrema-dreaptă). Acesta a avertizat că eventualele sancţiuni împotriva Italiei ar fi 'lipsite de respect'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit