Data publicării:

Pericol de avalanșă la munte! Salvamont, alertă de nivelul 3 din 5 - Foto hartă

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp

Salvamont avertizează că gradul de avalanşă a atins nivelul 3 din 5 la altitudini de peste 1.800 de metri în masivul Făgăraş.

Gradul de avalanşă a atins nivelul 3 din 5 la altitudini de peste 1.800 de metri în masivul Făgăraş, a anunţat duminică Serviciul Public Judeţean Salvamont Sibiu. 

"Conform ultimelor informații de la ANM, gradul de avalanșă a atins nivelul 3 din 5 la altitudini de peste 1800 de metri în masivul Făgăraș.

Având în vedere această situație, am luat decizia de a declara momentan închise traseele aflate peste această altitudine. Siguranța voastră este prioritatea noastră, iar această măsură este luată pentru a preveni riscurile asociate cu avalanșele. Echipa SPJ Salvamont Sibiu este pregătită să vă asiste și să răspundă la orice situație de urgență din zona montană a Județului Sibiu.

În continuare, vă încurajăm să vă bucurați de frumusețea munților, dar cu o atenție sporită la condițiile meteo și avertizările emise. Pentru practicanții sporturilor de iarnă în zonele de offpiste vă recomandăm cu tărie sa fiți complet echipați cu Echipament de Detecție și Salvare: DVA, sondă, lopată și rucsac pentru avalanșă", transmis Salvamont Sibiu într-o postare pe Facebook.

Alba: Acţiune de salvare a unei persoane căzute de pe o stâncă, în timp ce era la vânătoare

O acţiune de salvare a unei persoane care ar fi alunecat de pe o stâncă în timp ce se afla la vânătoare are loc duminică într-o zonă greu accesibilă, între localităţile Câlnic şi Căpâlna de Sebeş, transmite Agerpres.

"Secţia de pompieri Sebeş intervine, în cooperare cu Salvamont Alba, pentru salvarea unei persoane dintr-o zonă greu accesibilă, între localităţile Câlnic şi Căpâlna. Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre o persoană care, în timp ce se afla la vânătoare, ar fi alunecat şi căzut de pe o stâncă", a transmis, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

Potrivit sursei citate, misiunea este în dinamică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel