Data publicării:

Performanță colosală! Eliza Samara e campioană europeană la tenis de masă

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Elizabeta Samara a câștigat duminică medalia de aur în proba de simplu de la Campionatul European de tenis de masă de la Ekaterinburg (Rusia). Românca a învins-o în finală pe olandeza Jie Li, cu scorul de 4-3 la seturi (11-6, 9-11, 3-11, 11-7, 12-14, 11-4, 11-4).

Elizabeta Samara, multiplă campioană europeană la dublu feminin și dublu mixt, a câștigat în Rusia primul ei titlu european la simplu. Astfel, ea a adus României primul aur continental după o pauză de 12 ani de la precedentul succes al Otiliei Bădescu din 2003, potrivit Agerpres.

În finală, Elizabeta Samara a avut un meci dificil în prima parte în fața unei olandeze de origine chineză. Deși Eliza a câștigat primul set, a fost condusă apoi cu 2-1 și 3-2 la seturi. În ultimele două seturi însă, românca și-a dovedit superioritate și s-a impus clar cu un dublu 11-4, obținând medalia de aur.

[citeste si]

Până în finală, Samara le-a eliminat succesiv pe Alexandra Privalova (Belarus) cu 4-1, slovaca Eva Odorova cu 4-0, Tetiana Bilenko (Ucraina) cu 4-0, Georgina Pota (Ungaria) cu 4-1 și pe rusoaica Polina Maihailova cu 4-1.

Samara a mai câștigat la Ekaterinburg încă două medalii de argint: cu echipa și la dublu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel