Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Nicolae Lohon, a declarat pentru AGERPRES că mai multe persoane din judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt, Hunedoara, Ilfov şi Iaşi sunt bănuite că au adus un prejudiciu statului în valoare de peste patru milioane euro, motiv pentru care vor fi puse în executare şi 18 mandate de aducere.
'Există indicii că în perioada 2009 - 2015 administratorii unor firme le-ar fi implicat pe acestea în mod direct sau prin persoane interpuse în înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive (reprezentând cheltuieli cu achiziţia de materiale de construcţii, piese şi accesorii auto, servicii) în valoare totală de peste 10 000 000 de euro, pentru care ar fi dedus ilegal taxa pe valoare adăugată şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit', a precizat Lohon.
Potrivit sursei citate, suma respectivă a fost supusă procesului de spălare a banilor prin efectuarea mai multor operaţiuni financiare, constând în depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de 'rularea' acestor valori prin conturile bancare ale societăţilor. 'În scopul împiedicării luării măsurilor asiguratorii, în cazul în care vor fi depistaţi, persoanele respective au înstrăinat active patrimoniale, la o valoare redusă faţă de valoarea de achiziţie', a afirmat Lohon.
El a mai adăugat că percheziţiile, la care participă peste 200 de poliţişti şi jandarmi, se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi cu suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol