Data publicării:

Percheziţii într-un dosar de trafic de droguri de risc şi de mare risc

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Suceava, au documentat activitatea infracţională a unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi de mare risc şi efectuare fără drept de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Astfel, ieri, 4 ianuarie, au fost desfăşurate şase percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost găsite aproximativ 1,2 kg. de substanţe cu efect psihoactiv şi mai multe sisteme informatice. Ulterior, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reţinerea pentru 24 de ore a două persoane bănuite în cauză.

Din cercetări a reieşit că în perioada 2016 - 2020, persoanele bănuite ar fi distribuit către consumatori, droguri de risc şi mare risc (MDMB-CHMICA şi cannabis), precum şi substanţe cu efect psihoactiv. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. Acţiunea a beneficiat şi de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel