Percheziții în instituții publice. Funcționarii au furat banii încasați din impozite și taxe
Descinderi de amploare au loc în această dimineață în județul Olt. Oamenii legii au în vedere mai mulți funcționari publici, cercetați într-un dosar de delapidare.
În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice efectuează 4 percheziții la sediul unei autorităţi publice locale din județul Olt și la domiciliile unor funcționari din cadrul instituţiei respective.
Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare.
Câți bani ar fi luat funcționarii publici
”Din cercetări a reieșit faptul că, funcţionari din cadrul autorităţii publice locale şi-ar fi însușit aproximativ 350.000 lei din casieria unității, sumele respective fiind încasate de la cetățenii pentru plata impozitelor și taxelor locale, fiindu-le eliberate chitanțe în acest sens, sume care, ulterior, nu ar mai fi fost depuse în totalitate la trezorerie”, se arată într-un comunicat de presă.
În baza unor mandate de aducere, trei persoane urmează să fie conduse la sediul poliției, pentru a fi audiate și a fi dispuse măsuri legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News