Data publicării:

Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov. Zeci de kilograme de materiale pirotehnice, confiscate

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp
Percheziții
Percheziții

Zece percheziţii în această dimineaţă, în Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar privind infracţiuni la regimul materiilor explozive.

Poliţişti de la DGPMB, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare, miercuri dimineaţă, 10 mandate de percheziţie domiciliară în Capitală şi în judeţul Ilfov, într-un dosar privind constituirea unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni la regimul materiilor explozive.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpresde DGPMB, din probatoriul administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că suspecţii, în cursul anului 2017, au achiziţionat din străinătate o cantitate însemnată de articole pirotehnice pe care le comercializează prin intermediul mai multor persoane. Au fost confiscate peste 60 de kilograme de torţe şi fumigene.

Audierile vor avea loc la sediul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Întreaga acţiune beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel