Percheziţii în Bacău, la sediul unor instituţii publice şi societăţi comerciale
Luni, 3 iulie, polițiștii de investigare a criminalităţii economice și cei de ordine publică efectuează 12 percheziţii domiciliare, pe raza județului Bacău, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, tăiere ilegală arbori și furt de arbori.
"La data de 3 iulie a.c., polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Direcției de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, efectuează 12 percheziţii domiciliare, pe raza județului Bacău", transmite IGPR.
Activitățile se desfășoară la sediul unor instituţii publice şi societăţi comerciale, precum şi la locuințele persoanelor implicate în săvârșirea de infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, tăiere ilegală arbori și furt de arbori.
Din cercetări a reieșit că 9 persoane ar fi săvârșit fapte ilicite în domeniul silvic, prin constituirea, sub directa coordonare a unui funcționar, a unui sistem de natură a permite tăierea fără drept și valorificarea masei lemnoase rezultate din suprafețele de fond forestier aflat în proprietate public-privată, potrivit sursei citate. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de 1.000.000 de lei.
Cele nouă persoane vor fi conduse la audieri, urmând a fi dispuse măsuri legale.
La acțiune participă și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Harghita, Neamț și Vrancea, precum și jandarmi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News