Data publicării:

Percheziții în 4 județe. 140 de persoane ar fi fost angajate fictiv

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ. Imagine de fsHH de la Pixabay
Foto ilustrativ. Imagine de fsHH de la Pixabay

Nouă percheziții s-au efectuat, joi, în patru județe. Persoanele bănuite ar fi înființat trei societăți comerciale și ar fi angajat, în mod fictiv, alte 140. Ulterior, ar fi solicitat subvenții în baza unor prevederi legale. 

Ieri, 9 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, au efectuat 9 percheziții domiciliare, în judeţele Neamţ (4), Dâmboviţa (3), Iaşi (1) şi Ilfov (1), la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, obținere ilegală de fonduri, tentativă la obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Au fost puse în executare 5 mandate de aducere, iar 3 persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, informează IGPR într-un comunicat de presă.                                                  

Persoanele bănuite s-ar fi constitutit într-un grup infracţional care, în perioada octombrie 2020 – iunie 2021, ar fi înființat 3 societăți comerciale, cu sediile în județele Neamț, Dâmbovița și Ilfov, în cadrul cărora ar fi angajat, în mod fictiv, 140 de  persoane, arată cercetările.

Ulterior, membrii grupului infracţional ar fi solicitat de la agenţii pentru ocuparea forţei de muncă din județele Neamţ, Dâmboviţa şi Ilfov, subvenţii în baza unor prevederi legale. Prin activitatea infracțională, s-ar fi cauzat un prejudiciu de peste 1.439.000 de lei.

Ce s-a descoperit la percheziții 

'Pentru asigurarea recuperării prejudiciului cauzat, până în prezent, au fost instituite măsuri asigurătorii, de aproximativ 1.988.351 de lei, sumă ce urma să fie încasată de membrii grupului infracțional. 

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, mai multe înscrisuri, telefoane mobile, medii de stocare şi 21.000 de dolari.', precizează IGPR. 

Au fost puse în executare 5 mandate de aducere. Persoanele au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri. În baza probatoriului administrat, 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 41 de ani, din județele Neamţ şi Dâmboviţa, au fost reţinuţi, pentru 24 de ore. 

Astăzi, 10 septembrie, indivizii vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. 

La activităţi au participat poliţişti specializați în investigarea criminalității economice din județele Dâmboviţa, Ilfov şi Iaşi, luptători din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale Neamţ şi Dâmboviţa, precum şi poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sagna, încheie IGPR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel