Data actualizării:
Data publicării:

Percheziții DNA la sediul PSD. Lider al partidului, la audieri

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Sunt percheziții DNA la un sediu al PSD, în această dimineață. 

Alegeri prezidentiale 2024

PSD Arad este vizat de ancheta procurorilor anticorupție. Deputatul PSD de Arad Florin Tripa a făcut precizarea, înainte să intre la DNA Timișoara. 

Parlamentarul PSD a venit însoțit de avocatul său la sediul DNA, precizând că a fost chemat la audieri, dar și că nu știe despre ce e vorba, conform pressalert.ro. ”Habar nu am de ce m-au chemat. Mi-au venit la șase dimineața, acasă. Eram în drum spre aeroport. Am înțeles că și ceva percheziții la sediul PSD Arad. Au venit la 6 dimineața, mi-au speriat copilul, au spart ușa, la figurat. M-am prezentat aici. Declarăm ce e de declarat și vorbim după”, a afirmat Florin Tripa, pentru sursa citată. În același dosar, sunt percheziții și la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, unde cel care coordona activitatea ar fi fost Cristian Horgea, membru PSD și soț al fostului prefect de Arad, Florentina Horgea, care și-a dat demisia din funcție în 15 noiembrie, conform sursei citate. Se pare că este vizată activitatea de cântărire a TIR-urilor care ies din țară la vama Nădlac 2.

Astăzi, de la ora 10:00, conducerea interimară a partidului intră în ședință, pentru a discuta subiecte cheie, în special legate de strategia parlamentară. Nu este exclus ca un astfel de subiect, precum percheziții DNA la un sediu al partidului să intre pe agenda social-democraților. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel