Data publicării:

Percheziţii de amploare în trei judeţe la suspecţi de evaziune fiscală

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Poliţiştii din Argeş efectuează, miercuri, 11 percheziţii în trei judeţe, la domiciliile unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale bănuite de evaziune fiscală. 

Descinderile au loc în judeţele Argeş, Vâlcea şi Sibiu, într-un dosar instrumentat de ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

'Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2008 - 2010, administratorii unei societăţi comerciale din Mioveni ar fi înregistrat în evidenţele contabile achiziţii fictive de piese auto şi servicii de transport, de la trei societăţi comerciale de pe raza judeţelor Vâlcea şi Sibiu', se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.

Conform aceleiaşi surse, valoarea tranzacţiilor fictive depăşeşte trei milioane de lei. Prejudiciul creat prin săvârşirea infracţiunii se ridică la 1,44 milioane de lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA. După finalizarea percheziţiilor, şase persoane vor fi conduse la audieri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel