Data publicării:

Percheziții la Spitalul Județean Galați. Şeful Serviciului de Medicină Legală, reținut

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
 foto ilustrativ
foto ilustrativ

Şeful Serviciului de Medicină Legală Galaţi, dr. Iuliu Fulga, a fost reţinut pentru 24 de ore de ofiţerii serviciului teritorial al Direcţiei Generale Anticorupţie, în urma unor percheziţii efectuate la Spitalul Judeţean de Urgenţă ''Sf. Apostol Andrei'', potrivit Agerpres.

Alături de Fulga a mai fost reţinută o persoană, tot din cadrul Serviciului de Medicină Legală Galaţi. Descinderile de joi au vizat biroul de achiziţii din cadrul spitalului judeţean, serviciul de medicină legală şi secretariatul unităţii spitaliceşti, acuzaţiile fiind de abuz în serviciu şi uz de fals. 

Cercetările sunt legate de un contract externalizat de furnizare servicii, cel mai probabil transport decedaţi, între Serviciul de Medicină Legală şi o firmă privată, care ar fi fost făcut prin încălcarea legii. 

Cei doi suspecţi urmează să fie prezentaţi vineri instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi au spus doar că este vorba de o anchetă în curs de derulare. 

Acţiunea ofiţerilor anticorupţie şi a procurorilor a fost sprijinită de efective de jandarmi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel