Percheziții Biblioteca Metropolitană: în dosar e vizat și președintele instituției
Poliţiştii fac, marţi dimineață, 18 percheziţii la sediul Bibliotecii Metropolitane din Capitală şi la alte 17 adrese din Bucureşti, Ilfov, Giurgiu şi Teleorman, conform Mediafax. Prejudiciul în acest dosar se ridică la 5 milioane de lei.
Poliţiştii au descins la 18 adrese, fiind vizate 16 persoane, care sunt bănuite de abuz în serviciu, conflict de interese şi fals în declaraţii. Potrivit unor surse din poliţie, citate de Mediafax, printre cei vizaţi se numără atât directorul general al Bibliotecii Metropolitane, Anca Cristina Râpeanu, cât şi adjunctul şi contabilul-şef al instituţiei.
Aceştia sunt acuzaţi că ar fi cumpărat mai multe cărţi care ar fi trebuit să fie catalogate drept "rare", dar care au fost supraevaluate.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au instituit în acest dosar sechestru asigurator pe 12 imobile, evaluate la peste 500.000 de euro, şi asupra unor bunuri evaluate la aproape 5,5 milioane de lei.
Conform anchetatorilor, aşa zisele "cărţi rare" ar fi fost cumpărate de Biblioteca Metropolitană prin intermediul unei fundaţii care aparţine chiar directorului Bibliotecii.
Pentru această acţiune au fost mobilizaţi peste 130 de poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor din Poliţia Română şi Poliţia Capitalei, care pun în aplicare 19 mandate de aducere.
Biblioteca Metropolitană Bucureşti, instituţie de difuzare a culturii şi institut de cercetare ştiinţifică, are cinci misiuni principale ce sunt complementare şi o singură identitate - misiunea de lectură publică, animaţie culturală şi educaţie permanentă, misiunea de cercetare ştiinţifică, referinţă documentară şi valorificare a patrimoniului, misiunea de prezervare, conservare şi de îmbogăţire a colecţiilor, precum şi a colecţiilor speciale alcătuite din documente rare şi preţioase, misiunea de Depozit Legal Local pentru regiunile Bucureşti şi Ilfov, precum şi misiunea de cooperare naţională şi internaţională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News