Știam cât de mult iubește viața. Și ne-a demonstrat asta până în ultima ei clipă pe acest pământ când, timp de aproape o lună, a rezistat la terapie intensivă. Atât a durat ultima ei luptă: aproape 30 de zile în care era cumva între două lumi. La final, a ales-o pe cea mai bună lăsându-ne pe noi incompleți.

Și viața ei a fost o întreagă luptă care a durat 30 de ani, o bătălie în care puterile au fost inegale. Să vii într-o lume aproape direct în scaun cu rotile, iar lumea să nu fie tocmai un mediu prielnic pentru tine nu pare floare la ureche. Și totuși Rodica a arătat că nu există limite. Mi-ar fi plăcut ca lumea să știe mai multe despre ea. Să scriu mai mult despre ea pe vremea când era în viață. Voia să scrie o carte. Dar credea - ca noi toți - că are timp, că are toată viața înainte. Și nu se grăbea. Voia ca a ei carte să stea lângă prima, într-o librărie. Și da, acum stau ambele cărți împreună, doar că pe rafturile celor care au iubit-o. 

Rodica Mitu: „Vreau să ajung la librăria aia din nou. Dar nu așa oricum. Vreau să ajung când o să merg. O să fie printre primele locuri pe care o să le vizitez. Știu exact ce o să fac acolo. O să-mi cumpăr un suc/un ceai/sau ce or avea ei bun și o să stau la una dintre măsuțele alea rotunde din fața librăriei până se face târziu, până o să-mi zică cineva să plec, până o să fiu dată afară ca să plec. O să citesc puțin, dar mai mult cred că o să stau. O să stau și o să mă bucur și o să am sufletul liber. Liber ca al lui Piersic. La final o să fac o poză priveliștii, o să scot la imprimantă și o să o pun lângă cartea Ficțiuni reale. Și o să-mi amintesc mereu de ziua aia. Numai că mă gândesc și mă simt fericită...!”

Mama ei a cules, dintr-o mulțime de agende (adora agendele), poeziile care trebuiau să vadă tiparul poate când Rodica avea să aibă spre 40 de ani. Erau multe, scrise de mână, doar că unele au rămas în agende pentru totdeauna. Sunt o bucată din Rodica atât de sinceră încât cuvintele ar durea prea tare și sunt singura comoară a mamei sale. 

Prima apariție publicistică a Rodicăi Mitu a fost într-o carte „culeasă” de Florin Piersic Jr - „Ficțiuni reale”. Printre zecile de povești care și-au găsit locul în carte era și a Rodicăi Mitu.

Este primul Revelion fără Rodica Mitu. La finalul anului 2022 nu mă gândeam că în ultima zi din 2023 voi scrie o știre despre Rodica Mitu. Fără Rodica Mitu în dreapta mea ca adjunctă.

Concluzia o pune Rodica, în cartea ei publicată de părinți post-mortem:

„Mi-am cumpărat o agendă frumoasă, așa cum îmi place mie, cu un monstruleț simpatic care are corpul imens- imens și capul mic-mic. O să încep să scriu acolo despre zilele pe care le voi trăi... Pentru că nu vreau să uit nimic din ce-mi doresc. Și o să fac poze la toate visele îndeplinite. Casa mea o să fie plină de vise împlinite... și când o să fiu băbuță, nu o să fiu tristă că sunt băbuță pentru că o să am ce povesti nepoților, altor băbuțe, și-n plus, cred că o să beau mult vin când o să fiu băbuță, așa că o să fiu veselă mereu”.

Și n-a reușit să se vadă băbuță, dar a trăit atât de intens și s-a bucurat atât de mult încât unii nu reușesc să o facă nici dacă trăiesc 100 de ani. Cât despre veselie... zâmbetul ei spune totul. Iar despre vinul ăla pe care spunea că voia să-l bea la bătrânețe... îl putem bea noi în cinstea ei, cel mai frumos suflet dintre suflete.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News