Rezoluția a fost inițiată atât de membri republicani cât și democrați: Michael Turner și Dan Lipinski, co-preşedinți ai Grupului de prietenie pentru România din legislativul american, Jackie Walorski, membru al Grupului de prietenie pentru România, și Gregory Meeks, vicepreședinte al Subcomisiei pentru Europa, Eurasia și Amenințări Emergente.
În document este menționat rolul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia care a adoptat rezoluția de unire a Transilvaniei cu România, precum și sprijinul acordat de Statele Unite în favoarea aspirațiilor de unitate națională a românilor. “În 1918, Statele Unite au sprijinit aspirațiile României de libertate și unitate, pe baza celor 14 puncte ale președintelui Woodrow Wilson”, se arată în rezoluția Camerei Reprezentanților, precizându-se că acest fapt a favorizat “o puternică legătură de prietenie între cele două națiuni, cimentată de o strânsă legătură a parteneriatului strategic”.
“La 100 de ani de la Marea Uniune din 1918, România se află împreună cu Statele Unite, ca partener strategic și aliat NATO, care a contribuit cu credință la construirea și apărarea unei Europe întregi, libere și în pace și și-a demonstrat angajamentul de a împărtăși povara securității noastre transatlantice colective”, se precizează în document.
Rezoluția “onorează hotărârea și sacrificiul tuturor românilor care au luptat cu vitejie pentru împlinirea aspirațiilor lor democratice de libertate și unitate”, făcând posibilă Marea Unire de la 1918 și reafirmă dorința Camerei Reprezentanților “de a continua consolidarea Parteneriatului Strategic dintre Statele Unite și România și de a inspira generațiile viitoare în a prețui, păstra și dezvolta prietenia istorică dintre cele două națiuni”.
Ambasadorul României în Statele Unite, George Cristian Maior, a salutat rezoluția Camerei Reprezentanților: “Documentul confirmă relația excepțională de parteneriat pe care România o are cu Statele Unite ale Americii. Este o dovadă de respect și prețuire pentru țara noastră și un semnal pentru dezvoltarea, pe mai departe, a parteneriatului strategic, aflat la cel mai bun moment din istoria relațiilor celor două țări” arată un comunicat al ambasadei României în SUA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații