Data actualizării:
Data publicării:

Pentagonul spune că a supraestimat cu 3 miliarde de dolari ajutorul militar trimis Ucrainei: O greșeală contabilă

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa Foto: www.defense.gov/ Air Force Senior Airman Cydney Lee
Sursa Foto: www.defense.gov/ Air Force Senior Airman Cydney Lee

Pentagonul ar fi supraestimat valoarea armelor și a altor ajutoare militare pe care le-a trimis Ucrainei cu ”cel puțin 3 miliarde de dolari”, au declarat, joi, oficialii Departamentului Apărării din SUA.

Potrivit oficialilor, dintr-o eroare contabilă, Pentagonul ar fi supraestimat cu cel puțin 3 miliarde de dolari cheltuielile cu arme și alte echipamente militare trimise Ucrainei.

Publicația Axios care îi citează pe cei de la Reuters, susține că eroarea contabilă poate avea ca efect ”trimiterea mai multor arme la Kiev pentru apărarea sa împotriva forțelor ruse” și implicit cheltuieli mai mari și iminenta ”raționalizare” a fondurilor pentru restul anului fiscal.

Vestea vine în timp ce trupele ucrainene se pregătesc să lanseze o contraofensivă majoră.

”Inconsecvențe în evaluarea echipamentelor”

”În timpul procesului nostru regulat de supraveghere a pachetelor de reduceri prezidențiale, Departamentul a descoperit inconsecvențe în evaluarea echipamentelor pentru Ucraina”, a declarat secretarul de presă adjunct al Pentagonului, Sabrina Singh, într-o declarație trimisă prin e-mail joi seară.

”În unele cazuri, s-a folosit „costul de înlocuire”, mai degrabă decât „valoarea contabilă netă”, supraestimând, prin urmare, valoarea echipamentului extras din stocurile americane. Această supraevaluare nu a limitat sprijinul nostru pentru Ucraina și nici nu a afectat capacitatea noastră de trimite echipament pe câmpul de luptă”, a mai declarat aceasta.

Nu s-a specificat însă ce modele de arme au fost supraestimate din greșeală.

Situație ”extrem de problematică”

Președintele Comisiei pentru Servicii Armate a Camerei, Mike Rogers și Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei, Michael McCaul, au declarat joi: ”Aceste fonduri ar fi putut fi folosite pentru provizii și arme suplimentare pentru viitoarea contraofensivă în loc să raționalizeze fondurile pentru restul anului fiscal.”

Rogers și McCaul au mai atras atenția că deși eroarea contabilă a fost descoperită în urmă cu două luni,”ea a fost împărtășită abia astăzi cu Congresul”, adăugând că situația este ”extrem de problematică”.

Reprezentanții Pentagonului au refuzat să comenteze declarațiile lui Rogers și McCaul.

Până în acest moment, SUA au ”angajat în total mai mult de 30,4 miliarde de dolari în asistență de securitate pentru Ucraina de la începutul administrației Biden”, conform unei declarații Pentagon .

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel