Data actualizării:
Data publicării:

Pensionarul care a înjurat-o pe Elena Udrea spune că a fost amenințat

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Pensionarul care a înjurat-o pe Elena Udrea la Constanţa, sâmbătă, a explicat, într-un interviu pentru Neptun TV, de ce a recurs la acest gest.

Bărbatul  a explicat că a fost urmărit de un grup de oameni după gestul său şi ameninţat.

"A venit domnul director de la hotel cu 3, 4 persoane după el, m-a urmărit şi m-a ameninţat, m-a înjurat. Eu am o problemă la picior şi m-a urmărit şi m-a făcut "şchiop", mi-a promis că îmi arată cine este el şi cine sunt eu. Să vină să mă ameninţe pe mine. Păi de ce? A zis că am fost pus de Mazăre. Alea au fost cuvintele mele, ce am vrut eu să îi transmit. Nu am sărit pe maşină, nu am făcut scandal, i-am spus Elenei Udrea că ne-au adus la sapă de lemn şi acum a venit să cerşească voturi la Constanţa. A plecat, nici nu m-a băgat în seamă."

Citește și: ELENA UDREA, agresată la Constanța. Chirieac: Nu putem fi de acord cu injurii aduse unui politician

Omul a recunoscut că va depune plângere împotriva agresorilor.

"Voi depune plângere. Normal. Pe mine nu m-a învăţat nimeni, nici Mazăre, nici alţii. Am 65 de ani, ştiu ce fac şi ce zic. Ce m-a deranjat cel mai tare este că erau nişte oameni acolo la terasă care urlau că sunt al lui Mazăre. Eu în viaţa mea nu am vorbit cu Mazăre, nu l-am văzut în viaţa mea. I-a deranjat că m-am luat de doamna Udrea," a mai declarat bărbatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel