Pensionarii ies din nou în stradă
Pensionarii sunt nemulțumiți de decizia Guvernului de a-i obliga pe cei cu pensii de peste 740 de lei să achite contribuţii sociale de sănătate și spun că nu vor accepta această ”formă de batjocoră” și vor picheta sediile PDL.
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor din România (FNSPR), Viorel Copil, a acuzat Executivul că ”bagă mâna în buzunar”, decizia luată fiind "o altă formă de a-şi bate joc şi de a jecmăni".
"N-au ce face decât să bage mâna în buzunare şi să fure ca să-şi facă ei treburile. Ar exista nişte posibilităţi, dar e mai uşor să bagi mâna în buzunar decât să munceşti şi să descoperi contrabanda sau munca la negru. O să fie nenorocire pentru toată lumea, dar mai ales pentru pensionari, pentru că din pensia şi aşa abia drămuită, acum trebuie să mai renunţe la nişte bani", a mai spus Copil.
El a adăugat că în urma consultării liderilor judeţeni va fi luată o decizie privind formulele de protest, însă unele filiale judeţene au anunţat deja că vor ieşi în stradă pentru a picheta sediile PDL.
Preşedintele FNSPR a precizat că organizaţiile de pensionari vor trimite scrisori premierului Emil Boc şi preşedintelui Traian Băsescu în care le vor cere să renunţe la măsura privind plata contribuţiilor de sănătate, dar că nu speră că astfel vor obţine ceva.
"Am făcut scrisori, dar sunt vorbe aruncate în vânt, având în vedere că, de şase ani, preşedintele nu ne-a primit niciodată să avem o discuţie", a mai declarat Viorel Copil, citat de Mediafax
Guvernul a decis ca pensionarii cu venituri pornind de la 740 lei şi revoluţionarii, cu excepţia celor răniţi, să achite contribuţii sociale de sănătate de 5,5%, numărul contribuabililor incluşi astfel în baza de impozitare fiind de două milioane persoane, a anunţat, luni, ministrul Sănătăţii, Attila Cseke.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News